Du-te la...

Intonarea Imnului Național de Ziua Râmnicului

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

20 iulie 2019

Arhive pentru 27 iunie 2019

Chiar acum: Vâlcea află cu cine va juca în grupele Ligii Campionilor

Advertisements Astăzi, de la ora 19.00, când iubitorii sportului din țara noastră urmăresc cu sufletul la gură meciul din semifinalele Campionatului European de Fotbal Under 21 dintre România și Germania, la Viena, în Austria, se desfășoară tragerile pentru stabilirea configurației grupelor Ligii Campionilor de handbal feminin, sezonul 2019/2020. Procedura tragerii la sorți a început de

Slujbă de resfințire a Bisericii Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Râmnic

Advertisements • ÎPS Varsanufie va săvârși și o slujbă pentru jurnaliștii vâlceni Sâmbătă, 29 iunie, este mare sărbătoare: Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Cu această ocazie, la Biserica „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din Râmnic, în zona de nord, ÎPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va săvârși slujba de resfințire a lăcașului de cult și Sfânta Liturghie

S-au inăsprit măsurile contra pestei porcine africane

Advertisements După ce un prim caz de pestă porcină africană a fost depistat intr-o pădure din Golești, in cazul cadavrului unui porc mistreț, alte cazuri au fost identificate in Băbeni, in gospodăriile oamenilor. Recent, alți doi porci au murit in satul Tătărani. Problema cea mare este ca-n apropiere se află o mare fermă de suine

„Vâlcenii își respectă și cinstesc portul, tradiția și cultura”

Advertisements • au fost vorbele deputatului Eugen Neață după ce a petrecut Ziua Universală a Iei în mijlocul comunității din Vaideeni La începutul acestei săptămâni, de Sânziene, adică în ziua în care creștinii au marcat Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, locuitorii comunei Vaideeni au etalat ce au moștenit mai de preț din moși-strămoși. Cultura în stare

Trei ani la rând, 1 septembrie devine data magică a pensionarilor

Advertisements În pofida tuturor „vocilor” alarmiste care afirmau, mai ales după alegerile europarlamentare din 26 mai, că pensiile nu vor mai crește, iată că, miercuri, au venit vești concrete cât se poate de bune pentru beneficiarii acestor drepturi. Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, legea sistemului public de pensii. Chiar dacă parlamentarii

Campanie de donare sânge, în Păușești-Măglași

Advertisements Astăzi, 27 iunie, conducerea Centrului de Transfuzii Sanguine Vâlcea organizează o campanie de donare sânge în comuna Păușești-Măglași. Acțiunea se va derula la o societate cunoscută din localitate, ce promovează produsele naturiste. Așadar, toți cei interesați să doneze sânge pentru a salva viețile celor aflați pe paturile spitalelor din județ sau de la alte

La Alunu, „captură” de gazolină

Advertisements Zilele trecute, în baza informațiilor deținute, polițiștii au oprit pentru control, pe raza comunei Alunu, două autoturisme. Unul dintre autoturisme era condus de un bărbat de 34 de ani, din județul Gorj. În urma controlului autoturismului a fost descoperită cantitatea de 270 litri de gazolină pentru care bărbatul nu deținea aviz de însoțire a

Week-end cu restricții rutiere în Râmnic

Advertisements Ca urmare a desfăşurării, în week-end, a evenimentului „Deep Forest Fest” în zona Goranu – Feţeni, autoritățile vor institui un culoar de sens unic. Astfel desfăşurarea traficului rutier pe străzile Straubing – Feţeni – Islazului – Straubing – DN 7 se va face după cum urmează: • din data de 28 iunie 2019 (vineri),

La Evaluarea Națională, CNI „Matei Basarab”, locul I la medii de 10

Advertisements La Evaluarea Națională, deocamdată la rezultate înaintea contestațiilor (n.r. rezultatele finale se vor afișa pe 29 iunie), Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” ocupă primul loc la nivel de județ, cu patru medii de 10. Potrivit datelor furnizate de către directorul liceului, Alina Vețeleanu (foto), s-au mai înregistrat: 53 de medii între 9.00 –

Pesta de la Băbeni se poate răspândi în toate comunele vecine!

Advertisements • mai mulți locuitori din Băbeni vor să sesizeze Instituția Prefectului, nemulțumiți că autoritățile cu atribuții în domeniu nu tratează cu seriozitate apariția virusului Pestei Porcine Africane Luna iunie a adus în Vâlcea, din păcate, pesta porcină, primul caz fiind semnalat în Golești, al doilea într-o gospodărie din Băbeni. Prezenţa virusului Pestei Porcine Africane

APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2019

Advertisements Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, începând din 24.06.2019, eliberează adeverinţe pentru beneficiarii schemelor de plată (schema de plată unică pe suprafaţă, plata redistributivă, plată pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu şi măsurile de mediu şi climă – M10, M11, M13), implementate de Agenţie în cadrul Campaniei 2019,

Comunitatea din Galicea a marcat Ziua Universală a Iei

Advertisements • localnicii au participat la parada portului popular Galicea s-a aflat în sărbătoare, alături de alte comunități vâlcene, marcând Ziua Universală a Iei. Zeci de localnici au participat la acțiunile organizate, în acest context, de către bibliotecara Maria Titu și preotul Ion Titu. Programul a demarat cu o paradă a portului popular, ce s-a

RoStire

Advertisements Boicotul celor șapte membri din Consiliul Superior al Magistraturii arată că nu sunt de acord cu legea în vigoare. Motiv pentru care nici nu o aplică. Vorbim despre o răsucire la spate a mâinii Guvernului, care este foarte periculoasă pentru că răstoarnă echilibrul puterilor în stat. Dana GÎRBOVAN, președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din