Du-te la...

Intonarea Imnului Național de Ziua Râmnicului

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

17 iunie 2019

Arhive pentru 1 iunie 2019

Încă un titlu național pentru Colegiul Energetic

Calificată în finala Gimnaziadei de handbal feminin, echipa Colegiului Energetic din Râmnicu Vâlcea și-a respectat blazonul construit în ani și ani de rezultate dintre cele mai bune și s-a întors la Vâlcea cu marele trofeu. Elevele pregătite de antrenorii Mirela Cîțu și Marius Dănuleț au fost cele mai bune în competiția organizată la Izvorani, în

Dezbatere interesantă la Biblioteca Județeană: „Să dăm o șansă pământului”

Marți, 4 iunie 2019, cu începere de la ora 17.00, în Sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea se va desfășura o interesantă acțiune civică pe teme de ecologie. Este vorba despre dezbaterea intitulată „Să dăm o șansă pământului” , ajunsă la ediția jubiliară cu numărul zece, dedicată Zilei Mondiale a

În pofida vremii ploioase, Ștrandul Ostroveni și-a deschis porțile

• week-end-ul acesta, copiii au intrarea liberă Reprezentanții Primăriei Râmnicu Vâlcea au anunțat că sâmbătă, 1 iunie, Ştrandul Ostroveni și-a deschis porţile pentru sezonul estival 2019. Pentru a marca Ziua Internațională a Copiilor, pe 1 şi 2 iunie, accesul celor mici este permis în mod gratuit. Ce dotări noi vă așteaptă la ștrandul din sudul

Elevi din șapte unități școlare au participat la concursul „Cu viaţa mea apăr viaţa”

În ultima zi a lunii mai, cu începere de la ora 10, la Liceul Tehnologic „Ferdinand I” din Râmnicu Vâlcea s-a desfășurat concursul tehnico-aplicativ cu teme de protecţie civilă intitulat „Cu viaţa mea apăr viaţa”. Întrecerea a fost organizată cu implicarea Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea şi a Inspectoratului Şcolar

Situaţia centralizată a lucrărilor derulate de Apavil SA în municipiul Râmnicu Vâlcea

APAVIL SA a desfăşurat şi în perioada 25 – 31 mai 2019 o activitate intensă în municipiul Râmnicu Vâlcea, în colaborare cu autorităţile locale. LUCRĂRI DE AMENAJARE A TERENULUI. În vederea aducerii la starea inițială a terenului deteriorat în urma intervențiilor, s-au executat lucrări de amenajare prin betonare/asfaltare pe străzile: Drumul Gării nr. 89, Matache

Vremea nefavorabilă a stricat planurile copiilor

Activitățile pe care reprezentanții Primăriei Râmnicu Vâlcea au anunțat că le vor organiza sâmbătă, 1 iunie, cu prilejul Zilei Internaționale a Copiilor s-au anulat din cauza vremii ploioase. Aceste evenimente urmau să se desfășoare în aer liber, la Grădina Zoologică. Reprezentanții Primăriei Râmnicu Vâlcea au informat că, în pofida vremii nefavorabile, copiii care vor dori

Copiii de la Fundația „Inimă pentru Inimă” au sărbătorit 1 iunie mai devreme

Vineri, în ultima zi a lunii mai, copiii de la Fundația „Inimă pentru Inimă” au avut parte de un frumos cadou. Pentru a marca „Ziua Internațională a Copiilor”, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, i-a invitat pe aceștia la masa de prânz. Momentul a fost unul festiv, organizat într-un decor atractiv, de la care nu