Du-te la...

Intonarea Imnului Național de Ziua Râmnicului

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

16 septembrie 2019

Arhive pentru 19 decembrie 2018

Se circulă în condiții de iarnă pe drumurile Vâlcii

Advertisements • 37 de utilaje la datorie, cu materiale antiderapante Ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice înregistrate zilele trecute, când la nivelul județului Vâlcea au căzut precipitații sub formă de ploaie, lapoviță şi ninsoare (cu depunere strat consistent de zăpadă de până la 93 cm – Obârșia Lotrului), administratorii rețelelor de drumuri naționale, județene şi locale

Moș Crăciun a ajuns la Zoo Râmnicu Vâlcea

Advertisements • prichindeii s-au bucurat de animație cu Teatrul Municipal „Ariel”, jocuri, concursuri și cadouri Marţi, 18 decembrie, începând cu ora 13.30, viceprimarul Carmen Maria Preda însoțită de Moş Crăciun i-a întâmpinat pe cei mici la Grădina Zoologică din Ostroveni. Acolo, cei mai mici dintre râmniceni au avut parte de o animaţie dedicată lor şi,

În atenția PFA și ÎI: expiră perioada până la care se poate solicita înregistrarea mențiunilor referitoare la obiectul de activitate

Advertisements Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanții Oficiului Național al Registrului Comerțului au oferit informații importante cu privire la împlinirea termenului până la care persoanele fizice autorizate (PFA) şi întreprinderile individuale (ÎI) trebuie să îşi actualizeze obiectul de activitate. Astfel, la data de 17 ianuarie 2019, expiră perioada de 2 ani pe care persoanele

Trei zile fără școală în Câineni. Trei zile fără curent în două sate

Advertisements De la începutul săptămânii, două sate din comuna Câineni stau în beznă: localnicii din Câinenii Mari și Greblești au rămas fără curent electric. Din păcate, cum nu este asigurată încălzirea în școli, nu s-a făcut nici carte. Potrivit declarației edilului Ion Nicolae (foto), echipele CEZ Electrica s-au aflat în teren, prompți, au apelat și

RoȘtire

Advertisements Sunt foarte mândră că primesc o asemenea distincție (n. red. titlul de cetățean de onoare al Municipiului București). Spun asta pentru că este vorba despre orașul în care m-am născut, pe care îl iubesc și în care m-am întors să încerc să realizez performanțe frumoase. Cristina NEAGU, handbalistă CSM București

Polițiștii vâlceni au ajuns la Liceul de Arte

Advertisements Pe 18 decembrie, polițiștii vâlcenii au fost prezenți la Liceul de Arte „Victor Giuleanu” din Râmnicu Vâlcea, acolo unde au desfășurat activități de prevenție și informare în rândul elevilor. Având în vedere apropierea sărbătorilor de iarnă, polițiștii vor efectua, în aceste zile, instruiri în liceele din județ pentru prevenirea accidentării prin utilizarea artificiilor și

Din cauza unei sobe, incendiu la o casă din Tomșani

Advertisements Pompierii militari din cadrul ISU „General Magheru” al județului Vâlcea au intervenit, în noaptea de luni spre marți, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din comuna Tomșani, satul Băltățeni. La sosirea pompierilor la locul intervenției, incendiul se manifesta în interiorul locuinței, unde au ars mobilierul și hainele dintr-o cameră. Incendiul a fost

Spitalul Județean a rămas fără computer tomograf!

Advertisements Veste foarte proastă pentru vâlcenii care au nevoie de investigații medicale amănunțite. Prin intermediul unui comunicat de presă, conducerea Spitalului Județean de Urgență Vâlcea a anunțat că, în data de 18 decembrie, din cauza fluctuațiilor și căderilor de tensiune, a fost grav afectat computerul tomograf. „S-a solicitat de urgență firmei producătoare trimiterea unei echipe

Anunț concurs APIA CJ Vâlcea

Advertisements APIA – Centrul Judeţean Vâlcea, cu sediul în Rm. Vâlcea, str. Oituz nr. 7, Jud. Vâlcea, scoate la concurs de recrutare o funcţie publică de execuţie vacantă de consilier debutant la Centrul Local Băbeni. Concursul constă în probă scrisă în data de 09.01.2019 – ora 10.00 şi interviul la o dată ce se va

O nouă acțiune caritabilă a femeilor liberale din Râmnic

Advertisements Inițiativă a femeilor liberale din Râmnic și promovată pentru prima dată în urmă cu exact un an, campania „PNL Dăriuește” continuă. Pentru a marca apropierea Sfintei Sărbători a Crăciunului, Organizația Femeilor Liberale din Râmnicu Vâlcea a desfășurat, în data de 18 decembrie, o nouă acțiune caritabilă semnificativă. În sensul acesta, președinta Irina Argeșanu și