160 de ani de la nașterea lui Anton Pann
Anul acesta, la data de 2 noiembrie, s-au împlinit 160 de ani de la trecerea la cele veşnice a ilustrului protopsalt, compozitor, dascăl de muzică bisericească şi literat Anton Pann. Deşi scriitorii şi criticii literari au afirmat că preocuparea principală a lui Anton Pann a fost literatura, totuşi spusele sale par să încline balanţa în favoarea muzicii bisericeşti. În prefaţa la Fabule şi istorioare, psaltul mărturiseşte: „Eu altele n-am învăţat, decât din mica copilărie a mea mi-am bătut capul ca să ajung desăvârşit în meşteşugul muzicii bisericeşti, în care am şi izbutit.“ Contemporan cu mai vârstnicul şi mult încercatul Macarie Ieromonahul şi împreună tălmăcitor cu acesta al cântărilor bisericeşti din greceşte în româneşte, Anton Pann poate fi considerat un deschizător de drumuri şi adevărat luminător al neamului românesc. Deşi nu a avut posibilitatea de a studia la şcolile înalte ale vremii, Anton Pann a rămas în literatura română unul dintre scriitorii care cu isteţimea cuvântului întipărit în povestirile, proverbele, fabulele şi istorioarele sale au fascinat şi fascinează şi astăzi pe cei mai distinşi oameni de cultură.
Itinerar biografic
S-a născut în preajma anilor 1796-1797, în oraşul Sliven, din sudul Dunării. Tatăl său, Pandoleon sau Pandele Petrov, era de origine vlah, de profesie căldărar, iar mama sa, Tomaida, era grecoaică. Va primi la botez numele Antonie. Încă din fragedă copilărie, dovedind talent muzical, a fost încredinţat dascălului bisericii ca să deprindă arta stranei. După moartea soţului, din cauza înăspririi conflictelor dintre ruşi şi turci, Tomaida părăseşte Slivenul şi merge în Basarabia. Aici, pe la anul 1810, Anton va cânta în corul Catedralei Mitropolitane din Chişinău, printre sopranii armoniei ecleziastice, după cum mărturiseşte în Liturghierul său tipărit în anul 1847, la p. 53. În anul 1806, în urma unui război între ruşi şi turci, fraţii mai mari ai lui Anton Pann, înrolaţi în armata ţaristă, cad la datorie. În urma anexării Basarabiei de către Imperiul ţarist, în anul 1812, prin Pacea de la Bucureşti, Tomaida şi micuţul Antonache părăsesc Basarabia şi vin la Bucureşti. Aici, va deveni, pe rând, paraclisier la Biserica Olari şi defteriu (cântăreţ II) la Biserica Sfinţi de pe Calea Moşilor. În anii 1812-1816, va studia psaltichia veche cu dascălul grec Dionisie Fotino. Se înscrie, foarte probabil, la cursurile de psaltichie în noua sistimă susţinute, începând din 1817, de dascălul grec Petru Efesiul la şcoala deschisă la Biserica „Sfântul Nicolae“-Şelari. În anul 1819, ajunge director al tipografiei lui Petru Efesiu. Aici, va tipări un axion în româneşte – prima cântare psaltică tipărită în lumea ortodoxă. Mitropolitul Dionisie Lupu îl numeşte în comisia de românire a melodiilor bisericeşti, alături de Macarie Ieromonahul şi Panaiot Enghiurliu. Se căsătoreşte cu Zamfira Agureazan cu care va avea un fiu pe nume Lazăr, devenit preot la Biserica „Sfântul Visarion“. Neînţelegerile şi lipsurile materiale o determină pe soţie să divorţeze de el. În anul 1821, în timpul Revoluţiei lui Tudor Vladimirescu se refugiază peste munţi, la Braşov. După încetarea represiunii turceşti de la Bucureşti a revenit aici, în anul 1822. Îşi continuă activitate de tălmăcire a cântărilor de strană, după cum el însuşi mărturiseşte: „După ce am învăţat canoanele şi ortografia acestui meşteşug, n-am zăbovit a români şi a lucra cărţile cele mai trebuincioase care sunt: Anastasimatarul serdarului Dionisie Forino, Docsastarul dimpreună cu Triodul şi Penticostarul, Heruvico Chinonicarul, Catavasierul şi altele. Care nedându-mi mâna să le tipăresc, şed pe fundul lăzii de vreo douăzeci de ani. Şi nu vor ieşi la lumină până nu să va găsi un patriot care să ştie preţul asemenea osteneli şi să jertfească un ce pentru tipărirea lor“. Însă, pentru desfăşurarea unui învăţământ de înaltă ţinută este nevoie de manuale teoretice şi cărţi de cântări. De aceea, hotărăşte să-şi înfiinţeze o tipografie, însă nu deţine fondurile necesare. Pentru a-şi asigura traiul zilnic, tipăreşte calendare, broşuri, cărţi cu caracter laic, poezii populare, cântece de lume şi de stea. Dascălul român tipăreşte, în anul 1830, o cărticică intitulată Versuri musiceşti ce se cântă la Naşterea Domnului, dar fără note muzicale. Din anul 1823, predă psaltichia la şcoala de cântări bisericeşti de pe Podul Mogoşoaia. În anii 1826-1827, va preda psaltichia la Şcoala de musichie de la Râmnicu Vâlcea. Aici îl va avea elev pe Nifon, viitorul Mitropolit primat al României. Paralel cu activitatea didactică, va îndeplini şi rolul de psalt la Biserica Maica Domnului. La rugămintea maicii Platonida, stareţa Mănăstirii Dintr-un lemn, predă muzica psaltică maicilor din mănăstire. Aici o cunoaşte pe nepoata stareţei, sora Anica, cu care va fugi peste munţi la Braşov, în anul 1828. În anul 1830, îl regăsim profesor la şcoala de pe Podul Mogoşoaia. Se va căsători cu Anica. Cei doi vor avea doi copii, Gheorghe şi Tinca. Gheorghe va muri la vârsta de trei ani, iar naşterea Ecaterinei (Tinca) îi va preschimba tristeţea în bucurie. În 1838, moare Tomaida, mama sa, iar în anul 1840, se recăsătoreşte a treia oară, cu o tânără pe nume Ecaterina. Din anul 1842, va preda psaltichia la seminarul mitropoliei până în anul 1848. Tot în anul 1842, la cererea credincioşilor, este numit de mitropolit cântăreţ la Biserica Curtea Veche, unde va rămâne până în anul 1844, când va fi înlocuit de corul Stabului Oştirii, dirijat de arhimandritul rus Visarion. În anul 1843, reuşeşte să-şi înfiinţeze o tipografie proprie, în chiliile Bisericii Olteni, în care va tipări aproape toate cărţile sale de psaltichie necesare cultului ortodox. Bogata sa operă muzicală bisericească va depăşi cu mult creaţia altor psalţi români. În vara anului 1844, se găseşte la Mănăstirea Tismana, ca oaspete al stareţului acestei mănăstiri, arhimandritul Spiridon, căruia îi dedică slujba Adormirii Maicii Domnului. În anul 1848, devine cântăreţ la Biserica Kretzulescu, unde reuşeşte să formeze un cor de tineri. Tot acum, merge la Râmnicu Vâlcea pentru a-şi vinde cărţile de psaltichie şi pentru a-şi asigura un număr minim de prenumeranţi care să-i susţină viitoarele proiecte tipografice. Aici va participa, la 20 iunie, la ceremonia de sfinţire a stindardelor libertăţii naţionale la Biserica „Tuturor Sfinţilor“, unde conduce corul cântăreţilor din oraş. Se reîntoarce în Bucureşti la începutul anului 1849 şi capătă o răceală gravă. Acum îşi redactează primul testament, în care cere să fie îngropat la Viforâta. Va supravieţui acestei răceli şi va continua activitatea tipografică. În anii 1848-1849, seminarul este închis. Cursurile vor fi reluate în anul 1851, iar psaltul nu va mai figura printre cadrele didactice de aici, muzica bisericească urmând a fi predată la clasa I de ierodiaconul Calistrat, iar la clasa a II-a de ierodiaconul Ieronim. În perioada următoare, va vizita pentru a treia oară Şcheii Braşovului. George Ucenescu, discipolul său, devine cântăreţ la Biserica „Sfântul Nicolae“ din Şchei. Anton Pann continuă să tipărească cărţi de psaltichie până în anul morţii sale, 1854. În 20 august 1854, îşi redactează cel de-al doilea testament şi cere să fie înmormântat la Schitul Roşioara, în ţinutul Prahovei. În ziua de 2 noiembrie, a aceluiaşi an moare în urma unei cumplite suferinţe provocate de un tifos virulent. A fost înmormântat în curtea Bisericii Lucaci, unde a cântat în ultimii ani ai vieţii.
Opera psaltică a lui Anton Pann este cuprinsă în manuscrise şi tipărituri
Creaţia psaltică a lui Anton Pann este răspândită în zeci de manuscrise şi tipărituri aflate în numeroase fonduri de biblioteci, publice, bisericeşti şi particulare. Cel mai important fond de manuscrise este găzduit de Biblioteca Academiei Române. Alte manuscrise psaltice se păstrează în biblioteci precum: Biblioteca Palatului Patriarhal, bibliotecile mănăstirilor Dintr-un lemn, Hurezi şi Tismana, în Muzeul Judeţean Vâlcea, biblioteca Episcopiei Râmnicului, în Muzeul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea etc. El ne-a lăsat şi primele culegeri de colinde şi cântece de stea, câteva cânturi morale, cântece de lume, mult savurate în epoca sa, dar ascultate cu deosebită plăcere şi astăzi. Prin eforturile şi izbutirile sale muzicale, Anton Pann rămâne până astăzi o figură remarcabilă a muzicii noastre bisericeşti româneşti, un deschizător de drumuri şi un model de urmat pentru toţi aceia care practică muzica bisericească.
Sursa: LUMINA