16 octombrie, termen pentru plăţile directe pe suprafaţă


„Fermierii vor primi 70% din plăţile directe pe suprafaţă, începând cu primul minut din 16 octombrie, peste 247.000 de dosare fiind prelucrate până la această dată”, a anunţat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, într-o conferinţă pe teme agricole. „Şi acum suntem în situaţia de a acorda la timp subvenţiile, şi o spun pedalând pe această afirmaţie: la cumpăna nopţii, în primul minut din 16 octombrie. Vă spun cu exactitate. Avem prelucrate până la această dată 247.000 de dosare pentru fermieri. Începem să dăm aceste subvenţii în aşa fel încât dumneavoastră, fermierii, să le puteţi valorifica în funcţie de interes, în funcţie de nevoi, într-un cuvânt ce decideţi să faceţi cu ele, important este să le aveţi”, a spus Petre Daea. Întrebat de AGERPRES dacă din 16 octombrie vor primi avans şi crescătorii de animale, nu doar fermierii din sectorul vegetal, ministrul a răspuns: „Categoric da, dar într-o eşalonare. Este o informaţie utilă pentru cei care dau cu sapa şi lucrează efectiv pentru ceea ce ne trebuie. Azi am primit comunicarea Comisiei Europene prin care se spune că România, la solicitarea noastră, dă 70% avans din plăţile directe şi 85% din FEADR pe măsurile specifice. Da. Începem prima dată cu avansul pentru plăţile directe pentru fermierii cu culturi şi apoi pentru cei din zootehnie”.
Avansul se va acorda până la data de 30 noiembrie, iar din 1 decembrie 2018, APIA va efectua plăţile corespunzătoare diferenţei între plafonul financiar al fiecărei scheme şi cuantumul calculat şi acordat în avans, în condiţiile îndeplinirii de către beneficiari a tuturor criteriilor de eligibilitate. Plafonul alocat României pentru plăţile directe, prevăzut în regulamentul Comisiei Europene, este 1,912 miliarde de euro pentru campania din 2018. Plăţile se fac în lei, utilizând cel mai recent curs de schimb valutar stabilit de Banca Centrală Europeană anterior datei de 1 octombrie 2018 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, respectiv 4,6638 lei/euro.