„1 Decembrie – pași spre Marea Unire”, la Colegiul Energetic


Cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României, elevii claselor a VIII A (profil sportiv handbal mixt), a IX-a F (profil Protecția Mediului) și a IX-a G (profil sportiv handbal feminin) s-au implicat cu entuziasm într-o serie de activități realizate sub forma unor ateliere de lucru. Elevii de la Colegiul Energetic, unitatea școlară condusă de prof. Mihăiță Simion, au împodobit școala cu postere în care și-au exprimat, plini de creativitate, sentimentele față de actul Marii Uniri. Fetele de la Centrul Național de Excelență Handbal feminin au realizat un panou prin care au adus aminte că, indiferent de orașele de unde vin, aici, în Rm. Vâlcea, aici, oriunde În România, sunt acasă.
În cadrul proiectului, s-a desfășurat și un concurs tematic. La concurs au participat șase echipaje, trei dintre ele fiind de la Energetic (două de la clasa a IX-a G, și un echipaj de la IX F), două echipaje de la Colegiul Național Mircea cel Bătrân (coordonate de profesor Lăcrămioara Sîiulescu) și un echipaj de la Colegiul Național de Informatică Matei Basarab (coordonat de  profesor Daniela Buduleci. Câștigători au fost … toți copiii care s-au implicat cu entuziasm în activitățile proiectului. La mulți ani, România!