
Pompierii au stins focul la o garsonieră din Râmnic
• cauza: un scurtcircuit la instalația de alimentare cu energie electrică
Ieri dimineață, panică în cartierul Ostroveni! Pompierii militari din cadrul ISU „General Magheru” au intervenit, pe strada Nicolae Iorga, Bl. A31/1, pentru stingerea unui incendiu. Flăcările au izbucnit la o garsonieră aflată în proprietatea unui râmnicean. Până la stingerea incendiului, au ars un televizor, o canapea şi s-a degradat instalaţia electrică din apartament. La scurt timp de la sosirea pompierilor la locul intervenției, incendiul a fost stins, înainte ca flăcările să se propage și la alte bunuri. Cercetările preliminare efectuate la faţa locului arată că incendiul s-ar fi declanşat în urma producerii unui scurtcircuit la instalaţia de alimentare cu energie electrică.