
Fotbal, Liga 3
BOGDAN RUSU ADUCE ÎNCĂ O VICTORIE PENTRU SCM RÂMNICU VÂLCEA. 1-O CU SA PITEȘTI
Să fi fost vreo 600 de spectatori în Zăvoi pentru penultima partidă pe teren propriu a SCM Râmnicu Vâlcea. Lume mai multă că de obicei, semn de vreme frumoasă și de apropiere de barajul de promovare.
Lipsită de câțiva titulari, SCM a jucat economicos în prima repriză, mai degrabă oaspeții de la SA Pitești fiind cei care s-au preocupat mai mult de joc. Un șut bun al lui Neagu, câteva înghesuieli în careul piteștean și cam atât din partea vâlcenilor. Abia după pauză, Ivan a scăpat singur, dar a tras în portar, apoi Sălcianu , a ratat și el, cap ” peste” din apropiere. Terenul s-a înclinat în partea oaspeților, iar Bogdan Rusu, mereu el, a deblocat tabela cu un lob frumos de la 18 metri, în minutul 68. Oaspeții au presat până la finalul partidei, dar Gherghuș a fost mereu la post.
Play-off-ul acesta plictisitor, cu Vâlcea campioană încă din prima etapă, se va încheia peste două etape, cu Filiași acasă și la Bascov. Apoi, la sfârșitul lunii, barajul de promovare pentru Liga 2, cu Unirea Alba Iulia.
Pentru SCM Râmnicu Vâlcea au jucat: Gherghuș – Pîrvulescu, Sălcianu, Bărbuți, Tamași – Neagu, Pîrvu, Ionescu, Brânzan – Rusu, Ivan. Au intrat pe parcurs: Tancău, Popescu, Iana, Grigorescu, Saraolu.