Două zile, 21 de urgențe în atenția paramedicilor
Weekend-ul trecut, membrii echipajelor SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” Vâlcea au fost solicitaţi pentru 21 de situaţii de urgenţă. Echipajele au intervenit în localităţile: Râmnicu Vâlcea, Bălcești, Păușești, Perișani, Drăgășani, Măciuca, Amărăști, Șușani, Alunu, Voicești, Bunești, Tetoiu, Frâncești, Câineni, Stoenești și Prundeni pentru: o stare de comă diabetică, amețeli, plăgi la cap, două persoane care au suferit un stop cardiac, o persoană găsită decedată, febră, amețeli, dureri cervicale și multiple traumatisme în urma producerii unui accident rutier. După acordarea primului ajutor calificat 18 pacienți au fost transportaţi la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti pentru îngrijiri suplimentare, iar trei persoane au fost resuscitate până la sosirea medicilor de la ambulanță, pentru declararea decesului.