UN VÂLCEAN vrea să conducă magistrații României


„După o atentă analiză, am luat hotărârea de a candida pentru președinția Consiliului Superior al Magistraturii. Le-am împărtășit hotărârea mea colegilor din CSM (considerând corect ca ei să fie cei care să o cunoască primii), iar acum o fac și aici, public, asumându-mi tot ceea ce urmează. Decența, asumarea, profesionalismul, dialogul onest și constructiv, responsabilitatea, respectul sunt valori în care cred cu tărie și care trebuie atașate ideii de consolidare a Consiliului, decredibilizarea sa fiind extrem de dăunătoare. Consider că este esențial pentru magistratură, dar și pentru societate un Consiliu coerent, care să contribuie cu toată energia lui și cu toată forța argumentelor miilor de magistrați la îmbunătățirea cadrului legal care să le apere cu adevărat independența, în contextul imensei responsabilități pe care o poartă. Un Consiliu care să depună toate eforturile posibile pentru a fi îndeplinite condițiile necesare înfăptuirii unui act de justiție de calitate în beneficiul cetățenilor, dar și pentru a asigura păstrarea standardelor de demnitate și de conduită atașate statutului de magistrat”, se arată în scrisoarea prin care judecătorul Bogdan Mateescu și-a anunțat joi, 19 noiembrie 2020, intrarea în cursa pentru conducerea CSM.

Govoreanul are la activ un mandat de membru al CSM

„Pledez în continuare pentru un Consiliu prezent adecvat în comunicarea publică, partener neutru și onest de dialog cu alți factori decidenți, dar și cu instituțiile indispensabile înfăptuirii actului de justiție, cu un aparat robust și format din adevărați profesioniști, nebirocratic, transparent în condițiile legii, care să răspundă în mod real rolului său constituțional”, se mai arată în aceeași scrisoare a magistratului govorean.
Alegerile care sunt programate pentru debutului lunii viitoare îl găsesc pe Bogdan Mateescu favorit în lupta cu judecătoarea Evelina Oprina.
Sursă foto: Facebook Bogdan Mateescu