„Speranţe şi zâmbete pentru semenii noştri”


Marți, 18 octombrie 2016, la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Zătreni, s-a desfăşurat manifestarea „Speranţe şi zâmbete pentru semenii noştri”.
Au fost alături de Zenovia Zamfir, reprezentata Bibliotecii Judeţene Antim Ivireanul – Vâlcea, iniţiatoarea proiectului și membră a Ligii, prof. dr. Nicolae Dinescu, interpreta de muzică populară Tatiana Mărcoianu, Marian Bărăscu, preşedintele Asociației Culturale Rusidava Drăgășani, Antoanela Enăcache din partea Asociaţiei Zâmbete Colorate, Marius Popescu de la Televiziunea Vâlcea 1, Doina Stănică de la Liga Femeilor Creştin Ortodoxe Vâlcea, poetul Constantin Triţă, publicista Constanţa Triţă. Oaspeţii au oferit un mic spec­ta­col de teatru şi poezie, au vorbit despre iubire, despre credinţă şi iubirea de Dumnezeu care este înscrisă în inima omului. La Centrul de la Zătreni, locuieşte Părintele Iov Pătraşcu un călugăr de la care avem multe de învăţat. Îndură suferinţa strângând din dinţi, aşteptând să capete un moment în care să tragă adânc aer în piept, fără să crâcnească, fără să spună că durerile pe care le duce zi de zi sunt atât de puternice încât, pe oricare dintre noi ne-ar pune la pământ. Zâmbeşte, povesteşte, se bucură când este vizitat, se luptă din răsputeri să le vorbeas­că tuturor celor care îi calcă pragul, deşi, fiecare cuvânt pe care îl spune, parcă este rupt din întreaga lui fiinţă, necesitând un efort extraordinar.
La finalul întâlnirii, doamna doctor Laura Dumitraşcu, coordonatoarea Centrului a mulţumit pentru vizită şi mai ales pentru „clipa de bucurie oferită semenilor noştri”.
De buna desfăşurare a evenimentului s-a ocupat Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, în colaborare cu Liga Femeilor Creştin Ortodoxe Vâlcea, Academia Olimpică Română Filiala Vâlcea, Asociația „Rusidava Culturală” Drăgăşani, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea, Asociaţia „Zâmbete Colorate” Vâlcea. În drum spre Centrul Zătreni membrii proiectului „Iubirea de aproapele meu” au oprit şi la Băbeni pentru a lăsa câteva daruri la doamna Liliana Cobrescu pentru beneficiarii Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică – Băbeni. La final a fost vizitată Mănăstirea Antim din Râmnicu Vâlcea.