„Șantier” pe drumurile din Drăgoești


• primarul Melente, prezent zi de zi la amenajarea căilor de acces
De două zile, în Drăgoești au demarat lucrările de amenajare a drumurilor comunale, investiții aflate sub atenta monitorizare a edilului Gheorghe Melente. Alesul local se află zi de zi în teren pentru a observa derularea lucrărilor.
„Lucrăm la reabilitarea drumurilor din satul Boncani, respectiv din punctele Mistroești, Pompa Izlaz și Diaconeasa – Pasolica. Acest ultim drum nu a mai fost reabilitat de 15 ani și arăta jalnic. După ce reabilităm căile de acces, trecem la asfaltare, la amenajarea podurilor, iar totul se face cu fonduri din bugetul local.
N-am cheltuit toți banii pe investiții în 2015 și i-am alocat lucrărilor din această primăvară”, a declarat, pentru ziarul nostru, edilul Melente.
Menționăm că, în prima fază, se reface terasamentul, lucrându-se și la documentele pentru asfaltare.