Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

24 octombrie 2020

Polițiștii vâlceni „au mirosit” un furt special: au fost prinși hoții a două monede de aur


• acestea fuseseră sustrase de la Muzeul „Nicolae Bălcescu”
Ieri, poliţiştii vâlceni au efectuat două percheziţii domiciliare, pentru recuperarea a două monede din aur. Descinderile au avut loc în municipiul Râmnicu Vâlcea și în comuna Vlădești.MONEDA_2
„Din cercetări a reieşit că, la începutul acestui an, un bărbat în vârstă de 66 de ani ar fi sustras două monede din aur, (puritate 99,9 la mie, de 31,1 grame fiecare). Acestea fuseseră emise de Banca Naţională Română, cu ocazia comemorării a 190 de ani de la naşterea lui Nicolae Bălcescu şi donate muzeului din localitatea cu acelaşi nume, în anul 2007”, se arată într-un comunicat de presă transmis de reprezentanții IPJ Vâlcea.

Cum s-a terminat totul?MONEDA_3

În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au descoperit şi ridicat cele două monede în cauză. Acestea urmează să fie lăsate în custodia muzeului, până la finalizarea verificărilor. Oamenii legii mai anunță și faptul că investigațiile vor fi continuate pentru probarea întregii activităţi infracţionale a bărbatului acuzat de furt.

Alte articole de la Actualitate