„Plata CAS și CASS ar trebui suspendată”


În opinia deputatului Vasile Cocoș, măsurile economice luate de Guvernul Orban, în contextul crizei actuale, sunt superficiale. „Avem state europene dezvoltate care au luat deja măsuri drastice, dar la noi se vine prea târziu cu situaţia de urgenţă şi cu măsurile. Măsurile luate până acum de către guvernul nostru nu sunt deloc profunde. Dacă nu vom ieşi din logica deficitului de 3%, dacă nu vom avea curaj să abordăm viitoarea criză economică, ce deja s-a declanşat, nu vom putea depăşi acest moment, iar România, după ce o să treacă pandemia coronavirusului, va arăta foarte rău”, declară Cocoș, care a făcut referire şi la măsurile propuse de către PSD, anume cele referitoare la suspendarea plăţii ratelor şi la plafonarea preţurilor la alimente şi medicamente.
„Ar trebui făcut plafonarea preţurilor la utilităţi şi, nu în ultimul rând, guvernul trebuie să amâne plata CAS-ului şi a CASS-ului pentru firmele din domeniile de activitate afectate. Ar trebui suspendată plata acestor contribuţii până când sistemul începe să devină funcţional”, a mai afirmat Vasile Cocoș.
Parlamentarul vâlcean a făcut referire şi la datoria publică din România, lăsată de PSD la 34% şi care este în prezent de 37%. „Statul român are obligaţia, chiar dacă această datorie va depăşi plafonul de 40% impus de Uniunea Europeană şi de Comisia Europeană, să împrumute 10% din PIB-ul României şi să încercăm să ţinem funcţională economia românească. Dacă nu înţelegem că, în acest moment, trebuie să ne implicăm şi să vedem perspectiva după ce această epidemie o să treacă, lucrurile nu vor arăta bine în viitor”, a conchis Vasile Cocoș.