O femeie decedată și doi copii proiectați prin parbriz, victime ale unui accident petrecut în urmă cu puțin timp


În jurul orei 16.30, în cartierul Căzănești din sudul Râmnicului s-a dat alarma. O mașină înmatriculată în Marea Britanie, cu volanul pe dreapta, a intrat într-un cap de pod în urma efectuării unei depășiri riscante. După ce au ajuns la fața locului, ambulanțierii și polițiștii au constatat că o femeie a decedat în urma impactului, iar doi copii au fost proiectați prin parbriz, aceștia din urmă fiind transportați de urgență la spital. Se mai cunoaște faptul că autovehiculul circula în direcția Râmnicu Vâlcea – Horezu.