Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

30 septembrie 2020

„Nu ne așezăm la masa negocierilor. Noi vrem președinția Consiliului Județean!”


• susține ferm aprigul co-președinte al ALDE Vâlcea, Dumitru Lovin
Chiar dacă a obținut numai trei consilieri județeni, Alianța Liberalilor și Democraților din Vâlcea își permite să dea tonul negocierilor pentru formarea majorității în viitorul consiliu județean. Nu există altă posibilitate pentru formarea majorității în „Parlamentul” Vâlcii fără includerea ALDE… Asta dacă nu luăm în calcul un scenariu SF în care PSD ar cădea la pace cu PNL și ar încheia toată povestea!

Dumitru Lovin îl va susține pe Adrian Bușu până în pânzele albe

Iar cum nu credem în alianțe-minune mizăm pe ideea că ALDE va fi actorul principal pentru formarea majorității, iar Dumitru Lovin joker-ul perfect. Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată la sediul Alianței Liberalilor și Democraților din Râmnicu Vâlcea, co-președintele Lovin a vorbit cu subiect și predicat pe marginea spinoasei chestiuni. Mai exact, neastâmpăratul lider ALDE Vâlcea a spus că solicită direct PSD-ului funcția de președinte în schimbul asigurării majorității în CJ Vâlcea. Asta chiar dacă rigiditatea organizației ALDE Vâlcea ar putea tensiona apele „la centru”, între Tăriceanu și Dragnea. Oricum ar fi, din spusele lui Lovin, interesele vâlcenilor reprezintă prioritatea numărul unu!
„Dacă echipa ALDE a ajuns la negocierile pentru formarea majorității în Consiliul Județean nu putem spune că vom proceda după cum ne taie capul. Am ajuns aici datorită voturilor pe care ni le-au dat cetățenii și acum avem responsabilitatea reprezentării intereselor lor. Nu vreau să îi dezamăgesc pe cei care ne-au dat voturile lor și îmi asum responsabilitatea negocierilor. Cred într-o schimbare a mentalității și trebuie să terminăm cu ideea că dacă un partid are cei mai mulți consilieri trebuie să avem și un conducător de la acel partid. România are nevoie de oameni care să facă ceva pentru comunitate. Nu ne așezăm la masa negocierilor, noi vrem președinția Consiliului Județean! Sunt decis să merg până la capăt și consider că dintre cei oameni despre care se discută să fie președinți, Adrian Bușu este cel mai competent. Aș vrea să facem și un sondaj de opinie să vedem care este cel mai bun președinte de consiliu județean.” a afirmat Lovin în timpul conferinței de presă.

Lovin: „Nu îmi este rușine să cer președinția chiar dacă
ALDE are doar trei consilieri”

Tot pe această temă, vulcanicul Lovin a precizat că ALDE este îndreptățită să solicite președinția CJ Vâlcea chiar dacă are numai trei consilieri. Asta fiindcă, după cum susțin oamenii din conducerea de la județ, alianța îi reprezintă și pe cei aproape 50% din vâlceni care nu au venit duminică la vot. În plus, Lovin a reamintit de situația din 2008, când conservatorii au dat președintele CJ Vâlcea (în persoana lui Dumitru Bușe) deși aveau numai doi consilieri.
„Știu că o să mi se reproșeze că nu îmi e rușine fiindcă, având numai trei voturi, cer președinția Consiliului Județean. Avem trei voturi, dar așa numita nesimțire a noastră are o motivație: bunăstarea județului Vâlcea. Noi nu facem jocurile nimănui și doresc președinția pentru Adrian Bușu. El este cel mai capabil dintre cei trei care candidează. Vreau să promovăm valorile! Nu vreau nimic de la Costi Rădulescu. Nici nu are ce să îmi dea.” a încheiat neobositul Lovin.

Etichete: , , , ,

Alte articole de la ALDE