La Centrul Antidrog au fost aduși de familii 23 de vâlceni drogați!


În primele trei luni ale acestui an, 23 de persoane au fost aduse de părinți sau alți membrii ai familiilor la Centrul de Prevenire, Evaluare, Consiliere Antidrog Vâlcea, după ce consumaseră droguri. Potrivit declarației reprezentantului CPECA Vâlcea, Ionuț Pâslaru (foto), cele mai multe solicitări de acordare a unui ajutor persoanelor ce consumă substanțe interzise vine de la familii, deoarece consumatorii refuză tratamentul, considerând că nu au probleme.
Dar care este drumul unui consumator de droguri, ajuns la CCPECA Vâlcea? Odată depistat că este consumator de droguri, cetățeanul respectiv, în funcție de gradul de dependeță, ajunge la secția de Psihiatrie sau la alte centre specializate în astfel de cazuri, unde i se acordă tratament.

Totuși, aici se oprește monitorizarea Antidrog?

Curios lucru, și nu doar din perspectiva noastră, ci și a prefectului de Vâlcea, Florian Marin, a fost faptul că, mai departe de aducerea consumatorului de droguri la un spital, monitorizarea încetează. Întrebat dacă la Psihiatrie, de exemplu, există specialiști în tratarea drogaților, reprezentantul Antidrog, Ionuț Pâslaru, a oferit un răspuns uimitor: „Nu știu. Nu mă pot băga în tratamentul medical. Li se administrează un tratament specific”.

Planul de măsuri antidrog pentru 2017-2020, aprobat… cu indulgență

Probabil deprinderile de polițist au rămas în caracterul prefectului de Vâlcea care nu trece peste o dezbatere fără a intra în amănunte, a cere explicații și detalii, dar, cel mai important, a fi luate măsuri. Și-n cazul de față, deși a fost aprobat Planul de măsuri al CPECA Vâlcea pentru 2017-2020, cu indulgență, după cum însuși a declarat, prefectul Florian Marin a decis ca, trimestrial, să-i fie adus un raport cu măsurile întreprinse în domeniu.