Guvernul Dăncilă a picat


Opoziția a strâns 238 de voturi pentru demiterea Guvernului Dăncilă, depășind cu cinci numărul minim necesar pentru adoptarea moțiunii de cenzură.
Din cei 464 de parlamentari români, 399 au fost prezenți la vot. Au votat 245 dintre aceștia, cunoscut fiind faptul că reprezentanții Puterii au preferat să se abțină de la vot, cu unele mici excepții. După numărătoarea bilelor, s-a constat că 242 au fost voturi valabil exprimate, trei fiind anulate.
238 de parlamentari au votat pentru adoptarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului condus de Viorica Dăncilă, acest număr de voturi fiind cu cinci mai mare față de minimul necesar, adică 233. Ca urmare, moțiune de cenzură a fot adoptată și Guvernului României i-a fost retrasă încrederea care îi fusese acordată de Parlament. În perioada următoare, actualul prim-ministru și membrii cabinetului vor îndeplini doar atribuțiunile ce țin strict de actele necesare pentru administrarea publică, până la depunerea jurământului de către noul Guvern!