DN 7, un tir a lovit un autocar cu 40 de persoane


Pe DN 7, intrarea în Tălmaciu, șoferul unui ansamblu tir condus spre Sibiu, pe fondul vitezei neadaptate în curbă la dreapta, a derapat și a pătruns pe contrasens unde capul tractor a lovit puternic un autoturism condus regulamentar spre Vâlcea, iar semiremorca a lovit un autocar condus tot spre Sibiu, în care se aflau 40 de pasageri și 3 șoferi. Conform datelor furnizate de ISU Sibiu, șoferul autocarului, de aproximativ 40 de ani, a fost descarcerat de către echipajul de pompieri și a primit îngrijiri medicale. El a fost transportat la UPU Sibiu cu fractură deschisă membre inferioare, conștient. Alte patru persoane au primit îngrijiri medicale, iar trei au fost transportate la UPU Sibiu cu autospeciala de transport victime multiple, cu diverse traumatisme. 41 de persoane din autocarul implicat în accident au fost evaluate și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. Acestea au fost preluate de alt autocar. Trafic a fost blocat timp de câteva ore pe ambele sensuri.