Diplome pentru tineri


Marţi dimineaţa, cu doar câteva zile înainte de vacanţa de iarnă, primarul interimar Gigi Ion Matei s-a întâlnit cu câţiva zeci de elevi ai liceelor din municipiu, care i-au reprezentat pe cei aproape 500 de tineri ce au împlinit, în ultimele luni, vârsta majoratului. Aceştia au primit din partea edilului-şef „Atestatele de cetăţeni cu drepturi depline ai Municipiului Râmnicu Vâlcea” şi au ciocnit, cu ocazia aniversării majoratului, o cupă de şampanie. Primarul intermar Matei a subliniat drepturile, dar şi obligaţiile ce le revin tinerilor o dată cu împlinirea vârstei de 18 ani, i-a invitat să se implice activ în viaţa Cetăţii şi le-a urat sărbători fericite şi mult succes la examenele care îi aşteaptă în viitor.