Deputatul Vasile Cocoș prezintă Ultimele reglementări pe piața asigurărilor


În cursul săptămânii trecute, Camera Deputaţilor a adoptat, cu 259 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi două abţineri, proiectul de lege privind distribuţia de asigurări.

Deputatul vâlcean Vasile Cocoș explică despre ce este vorba: „Proiectul are ca obiect de reglementare transpunerea integrală a Directivei (UE) 2016/97 a Parlamentului European şi a Consiliului European din 20 ianuarie 2016 privind distribuţia de asigurări. Scopul acestui proiect este reglementarea activităţii de distribuţie a produselor de asigurare şi reasigurare, organizarea şi funcţionarea distribuitorilor de asigurări şi reasigurări, supravegherea activităţii de distribuţie şi a altor activităţi conexe acesteia, înregistrarea intermediarilor, inclusiv autorizarea sau avizarea acestora la Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.), în vederea asigurării unui nivel ridicat de protecţie şi informare de care să beneficieze consumatorii în ceea ce priveşte posibilitatea de a achiziţiona separat diferitele componente ale unui pachet oferit (vânzarea combinată – cross-selling)”.