Du-te la...
Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

14 noiembrie 2019

Comunicate

Doi piromani au pus pompierii pe jar

Pompierii militari din cadrul ISU „General Magheru” al județului Vâlcea au intervenit, în data de 28 octombrie, la ora 00.16, în municipiul Râmnicu Vâlcea, pe strada Dacia, la blocul 19, pentru stingerea unui incendiu produs la o boxă amenajată în casa scării. Până la stingerea incendiului, a ars aproximativ un metru pătrat de lemn. Incendiul

Doi goleșteni, prinși de jandarmi în timp ce furau lemne

Prin intermediul unui comunicat de presă, Jandarmeria Vâlcea a anunțat că aproape patru metri cubi de material lemnos din specia salcâm, în valoare de peste 900 de lei, au fost confiscați, după ce arborii fuseseră tăiați în mod ilegal. Întâmplarea s-a petrecut vineri, 25 octombrie, în satul Drăgănești din comuna Golești. „Ajunși la fața locului,

Romsilva și Societatea Progresul Silvic vor pune bazele unui fond de solidaritate destinat corpului silvic

Ca urmare a evenimentelor tragice care au afectat în ultima perioadă corpul silvic, la propunerea directorului general al Romsilva, vâlceanul Gheorghe Mihăilescu, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și partenerul său, Societatea Progresul Silvic, vor pune bazele unui fond financiar de solidaritate destinat silvicultorilor. În acest scop, la o instituție bancară se va deschide un

Comunicat de presă Apavil SA: dezmințire privind o serie de informații vehiculate în spațiul public

Referitor la o serie de informații vehiculate la sfârșitul săptămânii trecute, în spațiul public, postate pe un site, apoi preluate și distribuite de diverse conturi pe Facebook și prezentate drept dezvăluiri despre fuziunea sau preluarea societății Apavil S.A. de către operatorul de apă și canal din județul Argeș, urmând „privatizarea cu un investitor strategic”, de

Gutău dezminte alte informații eronate: Apavil SA nu va fi preluat și nici nu va fuziona cu vreo societate din Argeș!

Prin intermediul unui comunicat de presă dat publicității duminică, 27 octombrie, primarul Mircia Gutău a dezmințit în totalitate zvonurile care dădeau ca probabilă preluarea / fuzionarea societății Apavil de către / cu o societate cu profil similar din județul Argeș. După cum susține Mircia Gutău, pentru că cei care au scris aceste minciuni au creat

Guvernul a propus soluții pentru eliminarea inechităților privind pensiile militare de stat

Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, și reprezentanți ai Ministerelor Apărării Naționale și Muncii au avut, vineri, la Palatul Victoria, consultări cu o delegație a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate. Discuțiile au fost axate asupra modificării Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, astfel încât să fie eliminate unele inechități în ceea ce privește aplicarea

Guvernul PNL: Cine sunt miniștrii propuși de premierul desemnat Ludovic Orban

Premierul desemnat Ludovic Orban a prezentat joi, 24 octombrie, liberalii care urmează să facă parte din viitorul Guvern, care va avea 16 ministere. • Vicepremier – Raluca Turcan • Ministerul Finanțelor Publice – Florin Cîţu • Ministerul Afacerilor Interne – Ion Marcel Vela • Ministerul Afacerilor Externe – Bogdan Aurescu • Ministerul Justiției – Cătălin

Situaţia centralizată a lucrărilor derulate de Apavil SA în municipiul Râmnicu Vâlcea

APAVIL SA a desfăşurat şi în perioada 19 – 25 octombrie 2019 o activitate intensă în municipiul Râmnicu Vâlcea, în colaborare cu autorităţile locale. AVARII SOLUŢIONATE. S-au remediat, în timp util, pierderile de apă potabilă pe străzile: Știrbei Vodă nr. 171, Copăcelu nr. 67, Drumul Gării și Danil Ionescu nr. 23. LUCRĂRI DE AMENAJARE A

CIECH Soda România va lansa o propunere pentru construirea unei noi centrale termice la Râmnicu Vâlcea alături de partenerii locali

CIECH Soda România a pregătit o ofertă ambițioasă pentru Consiliul Județean Vâlcea, CET Govora și alți parteneri locali, pentru a construi împreună o nouă centrală termică la Râmnicu Vâlcea. Întreaga comunitate poate beneficia de o astfel de cooperare, dacă toate părțile vor ajunge la acordul dorit. Totuși, în cazul eșecului negocierilor, CIECH analizează alte câteva

Ludovic Orban, primul premier desemnat care consultă societatea civilă ȋnainte de ȋnvestitură

Odată cu premierul desemnat, Ludovic Orban, am avut parte şi de o premieră ȋn politica românească. Ludovic Orban a devenit primul premier care s-a întâlnit, ȋnainte de votul de ȋnvestitură, cu reprezentanţii Băncii Naţionale, ai societăţii civile, ai mediului academic, ai mediului de afaceri, ai patronatelor şi ai sindicatelor. Liderul PNL a dorit să identifice,

Restricţii de trafic în Râmnicu Vâlcea

Ca urmare a desfăşurării în zilele următoare a unor evenimente publice, în Râmnicu Vâlcea vor fi instituite o serie de restricţii de trafic stabilite prin avizele emise de Comisia de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice, constituită la nivelul primăriei municipiului. Astfel, în consecinţa derulării manifestărilor dedicate Zilei Armatei Române ce vor avea

Film propus la Oscar, în premieră la Râmnicu Vâlcea

Pe 31 octombrie și 1 noiembrie, Zilele Filmului Românesc ajung la Râmnicu Vâlcea! Vom avea două seri cu filme românești noi, proiectate la Cannes, Berlin sau TIFF, care îi așteaptă pe spectatorii din Râmnicu Vâlcea în Sala Consiliului Județean. Astfel, Caravana Zilele Filmului Românesc TIFF vine cu două povești de dragoste, «Monștri» și «Parking», un

O nouă licitație pentru Drumul Județean Călimănești – Șuici

Drumul Județean 703G, care pleacă din Călimănești, trece prin comunele Sălătrucel și Berislăvești, și ajunge în județul Argeș, la Șuici, a fost scos, din nou, la licitație. Măsura a fost necesară ca urmare a faptului că procedura inițială a fost anulată de către comisia de evaluare care a declarat ca inacceptabile ofertele celor doi operatori

Animalele de la Grădina Zoologică s-au pregătit pentru iarnă

Chiar dacă vremea din aceste zile aminteşte mai degrabă de vară decât de apropierea iernii, responsabilii Grădinii Zoologice din Râmnicu Vâlcea, care funcţionează în subordinea Direcţiei Administrarea Domeniului Public din cadrul primăriei municipiului, au făcut pregătirile necesare pentru sezonul rece. În acest sens, s-au verificat sobele de teracotă care urmează să încălzească incinta destinată leilor

Un maramureșean s-a ales cu dosar penal la Călimănești

Luni, 21 octombrie, polițiștii orașului Călimănești au oprit pentru un control de rutină, pe Drumul Național 7, pe raza stațiunii, o autoutilitară. În urma verificărilor, s-a constatat că aceasta era condusă de către un bărbat cu vârsta de 43 de ani, domiciliat în județul Maramureș. După ce a fost verificat cu aparatul etilotest, polițiștii au

Activitate intensă la Apavil Centru Vest

SC APAVIL SA – Centru Exploatare Vest a desfăşurat, în săptămâna 14 octombrie – 18 octombrie 2019, o serie de activităţi în întreaga arie de operare. AVARII REZOLVATE. În această perioadă, au avut loc mai multe intervenții pentru eliminarea pierderilor de apă în timp util la branșamente PEHD De 25 din satul Pietrarii de Sus,

Cu alcoolul în sânge, la volanul unei autoutilitare

În seara zilei de 21 octombrie, polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea au oprit, pentru un control de rutină, pe Drumul Național 7 (pe raza orașului Brezoi), o autoutilitară. În urma verificărilor întreprinse, s-a constatat că aceasta era condusă de către un bărbat cu vârsta de 49 de ani, domiciliat în municipiul București. După ce a fost

A început asfaltarea singurului pod boltit din Vâlcea

Luni, pe 21 octombrie, au demarat lucrările de reabilitare și asfaltare a singurului pod boltit din județul nostru, pod situat pe DJ 703 M Perișani – Cornet. Acest pod leagă Valea Oltului de Țara Loviștei. Lucrările sunt realizate de către angajații Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Vâlcea, finanțarea fiind asigurată de către Consiliul

Miercuri, 23 octombrie, la Cinematograful „Geo Saizescu”: continuă întâlnirile primarului cu cetăţenii Râmnicului

Primarul Mircia Gutău continuă seria întâlnirilor cu cetăţenii municipiului, de data aceasta cu cei din cartierul Ostroveni. Datorită dimensiunilor mari ale acestei aglomerări urbane, locuitorii din Ostroveni îşi vor putea expune doleanţele şi propunerile în cadrul a trei întâlniri, prima dintre ele vizând zona de vest a cartierului. Astfel, miercuri, 23 octombrie, de la ora

Proiectul ERASMUSDAYS 2019, la Colegiul Energetic

Succesul primelor două ediții ale inițiativei #ErasmusDays a dus la continuarea acestei inițiative și în acest an. Activitățile propuse se adresează nu numai participanților la programul Erasmus+, ci și tuturor celorlalți actori interesați de mobilitatea internațională și de participarea democratică: instituții de învățământ și de formare, întreprinderi, centre de cercetare, camere de comerț, agenții de

Articole anterioare › › ‹‹Articole noi