Du-te la...
Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

18 noiembrie 2019

Arhive pentru 1 noiembrie 2019

Sărbătoarea publicului vâlcean, stricată de arbitraj: Vâlcea a pierdut la limită cu Buducnost

După un meci în care arbitrele portugheze Marta Sa și Vania Sa au considerat că ele trebuie să fie actrițele principale într-un joc de handbal, SCM Râmnicu Vâlcea a trebuit să se recunoască învinsă pe teren propriu, pentru prima dată în acest sezon 2019/2020, indiferent dacă vorbim despre competițiile de pe plan intern sau cele

În Bărbătești, Cum arată noul pod peste Otăsău, cu o lună până la inaugurare?

• edilul PSD, Constantin Bănacu, își menține termenul solemn: Ziua României Advertisements După cum vă informam și în alte ocazii, podul din beton armat situat pe DJ 646 E, Bodeşti – Bărbăteşti, peste pârâul Otăsău este cadoul gândit de autoritățile locale și cele județene pentru Ziua Națională. Într-o foarte rară ipostază, șeful administrației se declară

3,31% – rata șomajului în Vâlcea

În evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea, se aflau înscriși, la finele lunii septembrie, 5.277 de șomeri, rata șomajului fiind de 3,31%. Din totalul persoanelor înregistrate, 1.694 erau beneficiari de indemnizație de șomaj, iar 3.583 șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 3.285 de șomeri provin din mediul rural și

50 de donatori, la finele Campaniei de donare sânge

În urma Campaniei de donare sânge, organizată la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, s-a tras linie și s-a constatat că 50 de persoane au trecut pragul unității cu gândul de a salva alte vieți. Practic, au donat sânge câteva cadre medicale și foarte mulți voluntari de la Crucea Roșie Vâlcea. Din păcate, niciun aparținător al

Șefii ISU, la instruire!

• voluntarii și privații pe situații de urgență, instruiți în stațiunea Băile Olănești Ieri dimineață, în orașul Băile Olănești, a avut loc „Sesiunea de instruire a șefilor de servicii voluntare și private pentru situații de urgență, inspectorii de protecție civilă și cadrele tehnice cu atribuții pe linia apărării împotriva incendiilor”. La deschiderea oficială, alături de

Trei poduri, inaugurate în comuna Stoilești

În comuna Stoilești, investițiile sunt pe bandă rulantă și mai nou a fost făcută recepția la trei dintre ele. Este vorba despre finalizarea a trei poduri, importante pentru comunitatea condusă de primarul Florin Ionescu (foto). Astfel, s-a făcut recepția la podul din satul Izvoru Rece, care asigură accesul către 200 de gospodării, a podului din

E oficial: CJ mută Festivalul Colindului Vâlcean în noul amfiteatru de la Muzeul Satului

Prezent la vernisajul expoziției „Oltenia și patrimoniul său UNESCO”, de la Muzeul Satului Vâlcean, care aduce în atenția vâlcenilor peste 100 de piese deosebit de valoroase, aflate în colecțiile Secției de Etnografie din Craiova, președintele Consiliului Județean a anunțat că, imediat după finalizarea lucrărilor de la noul amfiteatru de lângă Cula Bujoreanu, respectiva scena va

În acest moment, stocul de materiale antiderapante: 30% asigurat

Prefectul județului Vâlcea, Florian Marin, alături de subprefectul Aurora Gherghina, au verificat, recent, care este stocul de materiale de iarnă, din depozitul Secției Drumuri Naționale, filiala județeană. Astfel, s-a constatat că, în acest moment, stocul de materiale de iarnă este asigurat în proporție de 30%, urmând ca-n perioada următoare să fie realizat integral. Verificarea vine

La Muzeul de Istorie, exponatul lunii noiembrie este „Cărămida cu inscripție”

O cărămidă cu inscripție în limba română, dar cu alfabet chirilic este exponatul lunii noiembrie la Muzeul de istorie Vâlcea. Aceasta a fost descoperită în anul 2008 cu ocazia cercetărilor arheologice preventive de la Biserica de lemn din Grușetu, comuna Costești derulate de colectivul de arheologi ai Muzeului Județean Aurelian Sacerdoțeanu Vâlcea (responsabil: Mariana Iosifaru,

1 decembrie – data când se inaugurează Căminul cultural de la Popești

Așa cum am mai informat, Căminul cultural a fost proiectul de suflet al primăriței Aurora Măgură (foto) de la Popești. „Am reuşit să realizăm acest proiect cu sprijinul Consiliului Judeţean. Toţi banii, aproximativ 5 miliarde de lei vechi, i-am primit de la Consiliul Judeţean. Pe această cale vreau să-i mulţumesc pentru sprijin domnului preşedinte Constantin

RoStire

La deschiderea noului an școlar, promiteam că voi propune colegilor consilieri alocarea sumei necesare pentru dotarea cu aparatură profesională a studioului de înregistrări din cadrul Școlii Populare de Arte și Meserii din Râmnicu Vâlcea. Îmi onorez promisiunea deoarece, la propunerea mea, consilierii județeni au votat, în ședința ordinară, alocarea sumei de 155.000 lei pentru achiziționarea

Activitatea privată dă semne de revigorare

Pe seama datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, deputatul Vasile Cocoș (foto) ne-a comunicat că numărul de firme dizolvate a scăzut cu 5,16%, în primele nouă luni din 2019, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, la 24.823 unităţi, faţă de 26.174 de firme în 2018. Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate

Din 2020, Primăriile scapă de amenzile pentru selectarea deșeurilor în școli

• a fost promulgată legea care impune finanțarea, direct sau prin intermediul firmelor de salubritate cu care au contract, dotarea școlilor cu pubele colorate și inscripționate corespunzător, în vederea colectării selective a deșeurilor din aceste instituții de învățământ Unitățile administrativ teritoriale au scăpat de amenințarea unor amenzi de la 5.000 la 15.000 de lei pentru

În curând, Recepția Dispensarului medical din Cernișoara

La finele acestei luni, primarul Mihai Ionescu (foto) va inaugura, în comuna Cernișoara, noul sediu al Dispensarului medical uman. Există deja achiziționate toate echipamentele necesare funcțio­nării, în prezent, realizându-se la clădire mici finisaje. Astfel, pe 30 noiembrie, va avea loc recepția Dispensarului medical, prins într-un proiect de reabilitare. Advertisements