Fotbalul românesc plânge. Îl plânge pe Ienei, dar și pe Lucescu și echipa națională. Încă o generație pe cale de a se pierde în hățișul preliminariilor. Naționala s-a făcut de râs în Bosnia, după ce în prealabil pierduse contra bosniacilor și pe teren propriu. Desigur, mai păstrăm de doi bani speranțe, însă jocul nu le justifică. Doar jocul rezultatelor nu e suficient.
Nu mai avem un Emeric Ienei care să-l înlocuiască pe Lucescu și să ducă România la Cupa Mondială, cum a făcut-o în 1990. Ienei s-a prăpădit zilele trecute la 88 de ani, naționala e și mai prăpădită. Ne despart ani lumină de performanțele lui nea Imi, atât la echipa națională, cât și la Steaua București. Câștigarea Cupei Campionilor Europeni i se datorează. Dumnezeu să te ierte, nea Imi, că mare nevoie am mai avea de dumneata. Să preiei naționala după o victorie cu Austria, cum o făceai pe vremuri, și să o duci în America.
Am sperat cu toții că meciul cu Austria nu a însemnat doar o întâmplare fericită, un noroc uluitor cu gol la ultima fază de joc, ci renașterea unei echipe. Apoi am visat preț de o repriză. Ce să zic, a fost frumos, numai că filmul s-a rupt brutal în repriza a doua și am revenit cu picioarele pe pământ. O comedie romantică numai bună de savurat sâmbătă seara la un șpriț s-a transformat în horror, cu Drăguș și Man în roluri de killeri ai șanselor de calificare.
Am văzut pe marginea terenului un monument al perplexității, o statuie încremenită în propria neputință. Era antrenorul Mircea Lucescu. Probabil și el se întreba metafizic: cum poți să antrenezi o echipă care se bate singură, care e atât de aproape de victorie și-i dă cu piciorul? Dă cu piciorul în victorie cu siguranța cu care lovește capul unui adversar. Cum poți să antrenezi un jucător care face așa ceva la nici 30 de secunde după ce a intrat pe teren? N-ai cum.
La fel ca în multe alte domenii în care tragem ponoasele unor decenii de incultură, e vorba și aici de lipsă de educație sau prostie, iertați-mă. Cum să ridici piciorul atât de sus la mijlocul terenului? Pe unii nu-i duce capul. Cum să șutezi în halul ăla, la Man mă refer, dacă nu vrei să-ți sabotezi antrenorul? Astfel de lucruri nu se pot antrena. Sunt niște reminiscențe pe care nici antrenorul naționalei, nici cei ai echipelor profesioniste din Vest nu le pot corija, oricât s-ar strădui. De aceea nici nu avem jucători la echipe mari, pentru că de talent nu ducem lipsă.
În privința selecției nu sunt de acord cu cei care-l contestă pe Lucescu. A aruncat în luptă tot ce era mai bun. Dar dacă ăsta e caracterul…