Tentația e mare de a interpreta, de a întoarce pe toate părțile jocurile politice, fără a vedea și partea ascunsă a lucrurilor, uriașul bloc compact de sub suprafața apei. Dacă nu-l distingem, măcar să ținem cont de el. Vârful aisbergului, ceea ce se vede în uriașa incoerență prezidențială, este imixtiunea în treburile interne ale unui partid politic. Garantul echilibrului devine dintr-odată garantul dezordinii. Președintele Nicușor Dan a desemnat cu formarea Guvernului un lider PNL aflat în dizgrație, peste capul conducerii partidului. Dacă până atunci erau mai degrabă supoziții că șeful statului ar fi imparțial, că nu l-a susținut cât ar fi trebuit pe fostul premier, dintr-odată fisura e evidentă, poate prea grosieră.
Ce mă determină pe mine să nu cred în aparențe este logica elementară dată peste cap. Nu prin intuiții, ci chiar prin experiment. Adversarii politici au avut dovada că nu pot rupe PNL încă de la votul moțiunii. Atunci au apărut primii contestatari, cu o voce disonantă, dinainte pregătită. S-a văzut imediat că nu au priză. Ba chiar, în ultima clipă, Cătălin Predoiu s-a dezis de puciști, lăsându-i perplecși. S-a spus atunci, cu un joc de cuvinte de efect, că Pierdoiu i-a trădat pe trădători. Nu era greu de prevăzut că dintr-un tren care urcă nu te dai jos. Când o ia la vale, firește, mulți se-aruncă. Numai că locomotiva Bolojan e în plină ascensiune, cel puțin așa relevă sondajele, în ciuda măsurilor de austeritate. De la moțiune urcă și mai mult, premierul în exercițiu fiind în rolul de victimă a unei conspirații pesediste. Românii empatizează cu victimele, se pare, nu cu agresorii. M-am gândit că omul științelor exacte vrea să fie sigur, nu umblă cu aprecieri ca alții. Și a fost. De ce ar încerca a doua oară același lucru? A mai vrut să afle și dacă un premier neutru poate obține o majoritate în parlament. E clar, nu poate. Încerci cu Veștea doar dacă ești rupt de realitate. Adică încerci să rezolvi metodic, pe ciornă, cu încercare și eroare, o problemă al cărei răspuns e intuitiv.
Când logica elementară e dată peste cap, ceva îmi sună straniu, mă gândesc de două ori înainte de a emite o observație. Președintele pare un fel de Mr. Bean care face lucrurile bune din greșeală. Până acum a reușit să arate cu o hârtie de turnesol oamenii care parazitau PNL, trăgând partidul în jos, să contribuie la victimizarea lui Bolojan, generatoare de noi simpatizanți, să pună PSD într-o poziție descalificantă. Nicicum nu i-ar fi reușit mai bine, e adevărat, la pachet cu un val de hate pentru sine. În acest context, cei doi premieri desemnați sunt niște pioni de sacrificiu, de fapt doi caraghioși trimiși la luptă fără arme, nici logistice, nici intelectuale. Veștea, cel puțin, e leit Agamiță, care dă pe goarnă cum a ajuns el candidat. Simțul penibilului e la fel de atrofiat, nu poate fi ăsta un candidat serios. Altceva se urmărește. Nu știu anume ce, dar vom afla în zilele următoare.
După ultimele evoluții din alcovul mezalianței destrămate, am o vagă impresie că pozițiile tranșante ale PNL și PSD s-au mai domolit și inevitabil se vor domoli și mai mult, pentru că altă soluție nu există. Oricât ar căuta ieșirea, nu este decât una singură, șobolănească. Își vor călca pe principii, peste orgolii și vor reface coaliția, eventual cu un premier PSD. Pe vremuri rula un film intitulat ”În pat cu dușmanul”, cu Julia Roberts și Patrick Bergin. Cam așa s-ar potrivi lucrurile și pe scena politică românească.