La moartea lui Cristian Țopescu

Îți mai aduci aminte, dragă tată? Începuse primăvara lui ’74 și România juca finala Campionatului Mondial de handbal, cu Germania Democrată, „la ei acasă”. Of, Doamne, aveai 38 de ani! Ocupaserăm sufrageria în care zăcea masa ondulată pe mijloc, iar televizorul alb-negru se înghesuia într-unul din colțurile camerei. Tu stăteai tolănit pe canapea, cu mâna sub cap, eu priveam de pe unul din bătrânele scaune tapițate-n vișiniu (cred că abia peste câțiva ani le-a aruncat mama, obosită să le vadă mereu tocite). Se făcuse de pauză, ne conduceau cu 7-6 sau 8-7, nu mai țin minte exact, iar Cristian Țopescu coborâse tonul comentariului, alarmat și el de furia DDR-istă din finalul reprizei. Era liniște în casă, de fapt, la acea oră, era liniște în toată România, cred că m-ai văzut bosumflat și, deodată, te-ai ridicat și mi-ai spus serios, așa cum spuneai tu mereu, „Gabriel, o să-i batem ! O să vezi că o să-i batem!”.

Apoi a intrat Cristian. Vocea lui devenise iarăși optimistă, „să avem încredere în ai noștri” , avea harul de a umbla la sensibilitățile noastre sportivo-naționaliste. Mai departe s-a auzit doar el în sufrageria noastră, 30 de minute în care și-a iubit țara și românii, cu dragostea aceea pe care n-o să mai întâlnim niciodată. Spre final, era egalitate sau conduceam cu un gol, a trăsnit un neamț singur spre Penu, se numea Lakenmacher, știu că-ți plac detaliile-n amintiri. A fost tăcerea absolută atunci, timp de 2-3 secunde. Neamțul a tras din 6 metri, Penu a zburat spre el, s-au prăbușit amândoi, iar mingea a rămas între ei. Tu ai sărit de pe canapea, Țopescu și-a pierdut vocea, „Apără Penuuuuu….”. Penu a rânjit efectiv spre Lakenmacher-ul rămas întins în semicerc, iar eu am căzut pe covor cu lacrimi în ochi. Excepțional!

Și apoi, finalul mândru și emoționant, cu Penu, tot el, care alerga nebun cu steagul tricolor în mâini, în sala vrăjmașă din Berlin, iar tu strigai împreună cu Cristian „Suntem campioni mondiali, suntem campioni mondiaaaaali!”.

Te iubesc , tată!

Gabriel SĂNDULESCU