Site icon Curierul de Vâlcea

Ziua internațională a educației, marcată și la Călimănești

De mai bine de două veacuri, lumea întreagă organizează festivități pentru celebrarea muncii oamenilor care coordonează procesul de învățământ. Ziua mondială a educației se sărbătorește, din 1994, la începutul lunii octombrie. Evenimentul marchează importanța pe care corpul profesoral din întreaga lume o are în procesul de instruire și de educare a copiilor, a adolescenților din licee și a tinerilor din universități.
„Noi, la Călimănești, folosim această sărbătoare pentru a omagia pe toți cei care au pus bazele învățământului care a dat orașului și României o serie de personalități reprezentative în domenii majore ale societății românești. Scriitori, medici, artiști, profesori, sportivi, politicieni și oameni de stat. Către dascălii lor se îndreaptă în primul rând gândul nostru de recunoștință în această zi. Suntem însă recunoscători, în egală măsură, dascălilor care oferă zi de zi atenția și priceperea lor generaților noi de copii, de elevi și de liceeni care participă la cursurile școlilor din Călimănești. Lor le dorim multă putere de muncă, cu rezultate care să le răsplătească efortul și dedicarea profesională. La mulți ani!”, preciza primarul localității Călimănești,  Florinel Constantinescu
 
Exit mobile version