În zilele de 21 și 22 mai, la Liceul „Constantin Brâncoveanu” Horezu (cea mai mare instituție de învățământ din Regiunea Sud-Vest Oltenia) au loc manifestările cultural-educative și sportive „Zilele liceului”. Manifestările cuprinse în program au fost organizate de Liceul „Constantin Brâncoveanu” Horezu, în parteneriat cu Primăria orașului, Casa de cultură, Consiliul reprezentativ al părinților și alte organizații din oraș, sub coordonarea Inspectoratului Școlar Județean și Casei Corpului Didactic.
În prima zi a manifestărilor, sub denumirea de „Ziua porților deschise”, a avut loc deschiderea oficială a evenimentului, prezentarea ofertei educaționale a liceului (vizitarea școlii), concursul județean de matematică „Dan Barbilian”, ediția a XV-a, concursul de pictură și expoziția de desene realizate de copii claselor pregătitoare, o expoziție de fotografii și imagini de pe Valea Loarei din Franța, crosul piticilor la care au participat elevii claselor a I-a și o expoziție de carte în limba engleză, OKIAN – Pearson Romania. Manifestările au continuat în ziua de 22 mai cu „Gala Brâncoveanu”, programul cuprinzând: concursul județean, „Cupa Constantin Brâncoveanu” la baschet – ediția a IV-a; lansarea numărului 3 al revistei „Elevii, inventica și protecția mediului”; Simpozionul concurs județean „Educație – Tehnologie – Progres” – ediția a V-;, prezentarea numărului 4 al revistei „Info – Tehnica”; simpozionul concurs interjudețean „Brâncoveanu – pecete pe cer” – ediția a X-a; concursul județean „Micii experimentatori” (fizică, biologie, chimie) – ediția a X-a; simpozionul județean „Experimentul real, experimentul virtual” – ediția VII-a.
În ziua de 21 mai, administrația publică locală din Horezu a sărbătorit Ziua Eroilor, marcând evenimentul prin depunerea de coroane de flori la cele trei monumente închinate celor ce s-au jertfit pentru apărarea patriei: Monumentul Eroilor Neamului din centru orașului, Monumentul Eroilor căzuți în primul război mondial din satul Romanii de jos și Monumentul Eroilor din satul Urșani. La ceremonii au participat preoții parohi din localitate care au oficiat slujbe de pomenire, veteranii de război, Antonie Aurel de 101 ani și Dăscălete Ștefan de 93 ani, consilieri locali, salariați din primărie și instituțiile din oraș, elevi ai școlilor din localitate, precum și numeroși cetățeni. În memoria celor căzuți
Zilele Liceului „Constantin Brâncoveanu” și Ziua Eroilor, sărbătorite la Horezu
