Site icon Curierul de Vâlcea

„Vom investi în vilele din Voineasa în primăvară”

florin popa 2• declară liderul sindicaliștilor din învățământ, Florin Popa
Abia săptămâna trecută, președintele Federației Sindicale din Învățământ „Spiru Haret”, Florin Popa, a primit acordul celor de la Alfa Hotels de a prelua spre reabilitare și modernizate vilele din Voineasa. „Mă așteptam să primesc avizul mult mai repede și, poate așa, reușeam să facem mici investiții. Acordul ne-a fost dat abia săptămâna trecută. Sunt multe de pus la punct și nu le poți face pe ultima sută de metri. La primăvară, sigur vom demara lucrările de modernizare a imobilelor”, a declarat, pentru ziarul nostru, Florin Popa.
Vilele au fost predate spre funcționare pe o perioadă de 5 ani, iar, după calculele sindicaliștilor, ar fi nevoie de 10.000 lei de investit într-o singură vilă, imobilele fiind șase la număr. Oricum, cum nu au dreptul de a folosi vilele în scop turistic, acestea vor fi utilizate de membrii sindicatului care vor achita, pe perioada șederii, doar facturile la utilități.

Exit mobile version