În Anul European al Voluntariatului, Centrul EUROPE DIRECT Vâlcea al Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” şi voluntarii cu care colaborează, în parteneriat cu Fundaţia Casa Cărţii, au organizat o serie de activităţi care au venit în sprijinul comunităţii.
Astăzi, de la ora 16.00, la Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean Vâlcea, voluntarii şi echipa ED vor să le ofere copiilor internaţi o după-amiază specială. Prin amabilitatea doamnei dr. Dorina Constantinescu, micuţii vor merge într-o călătorie imaginară prin Europa, însoţiţi de Steluţa Europeană.
După-amiaza va avea şi alte momente ce vor să fie surpriză pentru cei prezenţi.