Vineri și sâmbătă, handbalistele de la SCM Râmnicu Vâlcea au susținut alte două meciuri amicale. Mai întâi, în sala sporturilor din Sânnicolau Mare (județul Timiș), campioanele
Repriza secundă a aparținut vâlcencelor. Elevele antrenorului Florentin Pera au reușit să restabilească egalitatea încă de la începutul actului secund și, în scurt timp, au trecut în avantaj pe tabela de marcaj. Campioanele României au avut și trei goluri avantaj. Finalul jocului a fost chiar punctul culminant al partidei amicale. SCM s-a menținut la unul-două goluri în fața unguroaicelor, însă jucătoarele din țara vecină au reușit să restabilească egalitatea in-extremis, cu mai puțin de 20 de secunde rămase din meci. Vâlcencele s-au năpustit în atac după ce s-au văzut egalate și, chiar în ultima secundă, au obținut o aruncare de la șapte metri. Ultima venită în tabăra vâlcencelor, daneza Ann Grete Norgaard, și-a asumat responsabilitatea transformării acestei faze fixe, iar aruncarea ei nu a dat greș. Mingea a ajuns în poarta vicecampioanei Ungariei, iar SCM Râmnicu Vâlcea și-a trecut în cont una dintre cele mai prestigioase victorii în meciurile amicale disputate în această perioadă de pregătire (scor final 33-32).
Cele mai bune marcatoare ale echipei noastre în partida disputată vineri după-amiaza au fost: Asma Elghaoui – opt goluri, Iryna Glibko – șapte goluri, Ann Grete Norgaard și Marta Lopez – câte cinci goluri. În context, sunt de amintit și intervențiile portăriței Batinovici, care le-a împiedicat în mai multe momente pe unguroaice să marcheze goluri importante. La finalul partide de vineri, reprezentanții echipei gazdă din Sânnicolau Mare au acordat mai multe premii individuale. Din echipa noastră, au fost recompensate pentru meritele lor jucătoarele Asma Elghaoui (cea mai bună marcatoare) și Yulia Dumanska (în rol de căpitan al echipei noastre). De asemenea, o distincție i-a fost acordată și antrenorului de la SCM Râmnicu Vâlcea, Florentin Pera.
Remiză cu Bekescsaba
Sâmbătă, 17 august, în prima parte a zilei, handbalistele de la SCM Râmnicu Vâlcea au disputat, în Ungaria, un al doilea meci de verificare (din totalul de trei programate în aceste zile).
Ca și în alte meciuri amicale disputate în ultimele săptămâni, SCM Râmnicu Vâlcea a arătat, în partidele cu FTC Rail Cargo și Bekescsaba, destul de bine în faza ofensivă, marcând multe goluri. De asemenea, portărițele Batinovici și Dumanska s-au făcut remarcate în multe momente. Rămâne ca antrenorul Florentin Pera și staff-ul său tehnic să mai lucreze pe faza de apărare, acolo unde, așa cum s-a văzut și în turneul din Muntenegru, echipa mai are unele carențe, probabil datorate și faptului că aproape jumătate din fetele care s-au aflat pe teren sunt nou-venite la echipa noastră.
Urmează încă un meci amical
SCM Râmnicu Vâlcea încheie seria meciurilor amicale în această seară de 17 august cu un joc contra grupării ZORK Jagodina din Serbia (partida se va disputa tot în Ungaria, la Bekescsaba). După acest joc, campioanele României se vor întoarce la Vâlcea pentru a pregăti în liniște primul meci oficial din noul sezon, unul extrem de important. Duminica viitoare, pe 25 august, cele mai puternice echipe din handbalul feminin autohton, SCM Râmnicu Vâlcea și CSM București, se vor duela, la Brașov, în Supercupa României.
UP-DATE:
În ultimul meci amical din această pauză competițională, SCM Râmnicu Vâlcea a obținut și una dintre cele mai categorice victorii din meciurile de pregătire. Echipa noastră s-a impus cu 27-16 în fața grupării ZORK Jagodina din Serbia. Meciul fusese decis încă de pe parcursul primei reprize, SCM intrând la „cabine” cu un avantaj de opt goluri, scor 15-7. În jocul de sâmbătă seara, cele mai bună marcatoare ale echipei noastre au fost Glibko și Norgaard, autoare a opt, respectiv cinci goluri.