Astăzi, 31 octombrie, societatea Construcții SA Sibiu a predat documentația tehnico-economică, faza proiect tehnic pentru „Reabilitare și modernizare DJ 677 A – Crețeni (DN 67B) –
Autorizația de construire va fi emisă cât de curând
Proiectul la care facem referire este finanțat din fonduri guvernamentale, prin Programul Național de Dezvoltare Locală II. În următoarea perioadă, proiectul va fi verificat, urmând a se emite autorizația de construire necesară demarării lucrărilor de execuție.
În context, ar mai fi de amintit faptul că DJ 677 A pleacă din Șirineasa, trece prin Pesceana și merge până la Sutești, traversând totodată comunele Glăvile, Amărăști și Crețeni. Drumul are o lungime de peste 35 de kilometri.
℗ Articol de promovare ℗