• este concluzia celor doi reprezentanți ai pensionarilor vâlceni: Grigore Răban și Gheorghe Dinescu
De la 1 ianuarie, valoarea punctului de pensie a crescut ajungând la 790,7 lei, indicele de corecție fiind 1,07%, iar câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, pe acest an, fiind de 2.298 lei. Conducerile celor două unități reprezentative, la nivel județean, pentru pensionari, nu se arată, însă, mulțumiți de schimbare.
Grigore Răban, președinte CAR Pensionari Râmnicu Vâlcea: „Valoarea punctului de pensie, după părerea mea, n-a avut o exprimare corectă nici înainte de 1989, iar acum, la ora când se fac diferite dezbateri pentru modificarea acesteia, nu cred că vor putea corecta, cei care ne guvernează, erorile care s-a produs din acest punct de vedere. În continuare, vor rămâne defavorizați cei care ar trebui să beneficieze de valoarea acesteia corespunzător muncii prestate. Apreciez că ar trebui acordată de către cei investiți din acest punct de vedere mai multă atenție și seriozitate în toate necazurile cu care se confruntă pensionarii, pentru a aduce cele mai corecte măsuri pentru mulțumirea lor, astfel încât să se simtă, într-adevăr, că sunt și ei «băgați în seamă»”.