• „vedetele” întrecerii au fost fotbalul, streetball-ul şi înotul
De altfel, organizatorii au depăşit orice aşteptări în acest an, punând la dispoziţia celor interesaţi să facă mişcare într-un cadru organizat, dar foarte plăcut totodată, o paletă variată de opţiuni. Pe lângă „regele” fotbal, tinerii (şi nu numai) au mai avut la dispoziţie concursuri de streetball, tenis de câmp sau înot. Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu termenul, streetball-ul reprezintă varianta americană baschetului. Cele două echipe care se înfruntă pe teren au în componenţă câte trei jucători, fiecare dintre acestea încercând să înscrie, pe rând, cât mai multe puncte la acelaşi coş.
Printre organizatorii acestor întreceri, care an de an adună tot mai mulţi concurenţi la start, s-au numărat Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vâlcea, Inspectoratul Şcolar Vâlcea sau Asociaţia Judeţeană „Sportul Pentru Toţi”. La finalul concursurilor, organizatorii i-au premiat pe câştigători cu diplome, medalii şi cupe.