Reacția acestuia vine după ce a rămas uimit de declarațiile din presa de ieri ale colegului său deputat și de alianţă, Cristian Buican, președinte PNL Valcea, drept care a înaintat primului-ministru Victor Ponta și ministru Dan Șova o adresă în care a solicitat puncte de vedere și clarificări cu privire la situațiile evocate de Cristian Buican, în declarațiile sale.
Reamintim că Buican cerea demisia lui Dan Șova, Victor Ponta și chiar lui Ion Cîlea pentru că nu sunt în stare să gestioneze situația infrastructurii, mai exact că după negocierile cu Uniunea Europeană traseul autostrăzii ce trebuia să tranziteze Vâlcea urmează să fie schimbat.