Un nou scandal în politica românească vine pe filieră grecească. Se spune, potrivit unor dezvăluiri din Wall Street Journal, că Statele Unite ar fi intervenit pentru dărâmarea Guvernului Bolojan prin intermediul ambasadoarei la Atena, Kimberly Guilfoyle. Motivul ar fi fost opoziția premierului român la coridorul verde de gaze importate din America. Iar dacă grecii se mai codesc mult vor avea aceeași soartă, ar fi amenințat diplomata care pentru o scurtă perioadă a făcut parte din familia lui Donald Trump, fiindu-i chiar noră. Din cauza costurilor mari de transport, lichefiere și regazeificare, dar și a numărului mare de intermediari, GNL-ul american este considerat scump atât la Atena, cât și la București.
Ei, poftim, cum să cred o asemenea inepție care sfidează rațiunea? E împotriva oricărei logici ca o țară considerată cea mai puternică democrație din lume să intervină pentru schimbarea guvernului într-o altă țară democratică, parteneră în organisme internaționale. Așa ceva e de neconceput, nimeni nu s-ar preta la o asemenea soluție, pe cât de nedemocratică, pe atât de fantezistă. Și ce, dacă e demis Bolojan, se deblochează proiectul? Simple speculații!
Înclin să-l cred pe Sorin Grindeanu, liderul PSD, care neagă că ar fi trântit guvernul la presiune externă: ” Discuțiile cu ambasadoarea SUA în Grecia au vizat aspecte care țin de coridorul verde de gaze, o rută energetică strategică în care România poate avea un rol de tranzit important. De altfel, am văzut că acest lucru se regăsește și în programul de guvernare al premierului desemnat Siegfried Mureșan. Restul aspectelor semnalate sunt pure fabulații care nu au făcut obiectul discuției”. Este absolut improbabil ca un partid apărător al valorilor românești și al capitalului autohton să răspundă la chemarea unor interese economice străine. Și George Simion, șeful unui alt mare partid care a votat pentru moțiune, a declarat: ”O cunosc și cred că sunt prieten bun cu dna ambasador. Nu am purtat astfel de discuții, pentru noi poziția legată de guvernarea PSD-PNL-USR a fost constantă. Cunoscând situația, sunt sigur că este vorba de o exprimare inventată sau scoasă din context. Ca politician român nu accept imixtiuni externe, nici chiar din partea partenerilor strategici americani.”
Așadar furtună într-un pahar cu apă. Presa de peste ocean, preluată de cea grecească și apoi de cea românească, nu știe ce să mai inventeze ca să-l reabiliteze pe Bolojan. Și evident, PNL-ul, în perspectiva votării noului guvern. Ba mai mult, face legătura și cu avionul privat umplut cu politicieni, pentru o destinație exotică din Grecia. La momentul respectiv s-a spus că demnitarii s-au dus la relaxare pe banii Camerei de Comerț, în timp ce ei susțineau că au avut întâlniri cu investitorii. Acum se pune în context, da, au fost discuții de afaceri, dar uite ce fel de afaceri. Cum o dai, nu-i bine, speculațiile nu încetează niciodată.

