• Ion Cristinel Marian este decis să ajungă în instanță pentru a anula o hotărâre a Primăriei Sectorului 4 care vizează majorarea taxei de salubrizare cu nu mai puțin de 138,5%!!!
Aberațiile administrațiilor publice românești, statuate prin hotărâri ale consiliilor locale, par a fi «capabile» să ne lovească din orice direcție. Indiferent că vorbim despre te miri ce comună uitată de prin țară sau despre un sector al Municipiului București, vedem cum consiliile locale sunt capabile să adopte decizii dintre cele mai bizare, care să nu țină deloc cont de opiniile celor care i-au mandatat prin vot pe respectivii consilieri să le reprezinte interesele. La acest început de an, avem exemplul unui fost parlamentar vâlcean (Ion Cristinel Marian – deputat în legislatura 2012/2016), care se declară decis să ajungă chiar și în instanță pentru a încerca să înlăture efectele unei controversate decizii adoptată în Consiliul Local al Sectorului 4 București. Este vorba despre o hotărâre adoptată în ședința ordinară de consiliu local a Sectorului 4 București în data de 18 decembrie 2017 prin care se modifică și completează hotărârea de consiliu local nr. 9/2017 privind instituirea și încasarea taxei de salubrizare pentru toți utilizatorii serviciului, persoane fizice și persoane juridice.
Vorbind din postura cetățeanului de rând, Ion Cristinel Marian fiind locuitor al sectorului 4 din București, fostul deputat și-a manifestat dezaprobarea cu privire la această majorare excesivă a taxei de salubrizare, permisă cu girul majorității consilierilor în ședința ordinară desfășurată pe 18 decembrie 2017. Nu-i așa că o astfel de majorare este nepermis de mare (aproape 140%)!? Și asta în condițiile în care știm cu toții că puterea de cumpărare a românilor riscă să fie erodată și mai mult prin anticipata creștere a inflației.
Toate acestea ca să nu mai vorbim de faptul că există mai multe publicații din București
Un fost deputat vâlcean ia atitudine în sectorul 4 din București
