Unul din cele mai frumoase trasee tematice din țară, aflat în Parcul Naţional Buila Vânturarița și intitulat «Poveștile Pădurii», a fost refăcut, extins și deschis publicului începând cu data de 13 octombrie, după finalizarea amplasării tuturor punctelor informative, cu ajutorul companiei românești Doc Process, specializate în digitalizarea și managementul documentului.
În cursul lunilor septembrie – octombrie, voluntarii Kogayon și DocProcess au realizat și instalat 27 de panouri explicative pe traseul « Poveștile Pădurii ». Acesta are un rol de inițiere și de educare pentru a-i apropia pe copii și pe adulți de lumea din pădure.
Pe parcursul traseului, s-au amplasat panouri informative tematice despre: pădurile parcului, speciile arboricole, evoluţia pădurii, importanţa speciilor pioniere, a arborilor bătrâni şi a lemnului mort, habitate marginale sensibile, importanţa pădurii pentru resursele de apă, istoria geologică a zonei, vieţuitoarele parcului, resursele oferite de pădure, modul de administrare al pădurilor din parc, interacţiunea omului cu pădurea.
Traseul montan de la Buila Vânturarița a fost refăcut și extins
