În perioada 16–22 septembrie 2026, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea vor desfășura activități în cadrul ROADPOL SAFETY DAYS, acțiune organizată la nivel european, având ca obiectiv reducerea riscului rutier și prevenirea accidentelor de circulație.
Pe parcursul acestei perioade, polițiștii vor acționa pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, precum și pentru combaterea comportamentelor care pot pune în pericol siguranța participanților la trafic.
O atenție deosebită va fi acordată siguranței pietonilor, fiind vizate traversarea neregulamentară, utilizarea telefonului mobil sau a altor dispozitive care pot distrage atenția, precum și respectarea regulilor de circulație de către toate categoriile de participanți la trafic.
Mâine (17 septembrie, n.r.) atenția va fi îndreptată în mod special către prevenirea accidentelor rutiere și responsabilizarea tuturor participanților la trafic.
„Recomandăm conducătorilor auto să respecte limitele legale de viteză, să adapteze permanent viteza la condițiile de drum și să acorde o atenție sporită pietonilor. Pietonilor le recomandăm să traverseze numai prin locurile permise, după o asigurare temeinică, și să evite orice activitate care le poate distrage atenția atunci când se deplasează pe drumurile publice. Indiferent de modul în care participați la trafic, atenția și respectarea regulilor de circulație pot contribui la prevenirea unor evenimente cu urmări grave. Siguranța rutieră este responsabilitatea tuturor!”, au precizat reprezentanții IPJ Vâlcea

