Site icon Curierul de Vâlcea

Teatrul „Ariel” nu se desființează, se unifică cu Filarmonica

„În urma numeroaselor semnale privind disfuncționalități – unele majore! – la Teatrul Municipal „Ariel” și după o analiză pe mai multe planuri a activității acestei instituții, integrându-ne, totodată, și în linia actuală de reducere a cheltuielilor bugetare și de eficientizare a tuturor domeniilor din cadrul administrațiilor locale, am luat decizia de inițiere a unificării celor două instituții artistice din subordinea Consiliului Local Râmnicu Vâlcea, respectiv Teatrul „Ariel” și Filarmonica „Ion Dumitrescu” în cadrul unei entități culturale municipale”, a precizat primarul Râmnicului, Mircia Gutău.

Prin acest demers se estimează că se va obține nu doar o reducere semnificativă a cheltuielilor, în principal prin reducerea personalului administrativ și a posturilor de conducere, dar și o intensificare a activității culturale în beneficiul tuturor iubitorilor de cultură din Râmnic.

„Voi propune Consiliului Local să aprobe acest demers în cel mai scurt timp, unificarea urmând să devină efectivă începând cu 1 ianuarie 2026. Precizez că profilurile culturale ale celor două instituții vor rămâne distincte și se vor păstra denumirile actuale ale ansamblurilor artistice, celebrând astfel tradițiile îndelungatele și cinstind memoria și eforturile celor care au contribuit la renumele lor. Așa cum am mai spus-o într-un context anterior (determinat tot de o serie de conflicte care măcinau ansamblul dramatic local) Teatrul „Ariel” nu se desființează! Dar consider că a venit momentul unei transformări semnificative care să pună activitatea acestei instituții exclusiv sub semnul performanței artistice și al slujirii intereselor spectatorului din Râmnicu Vâlcea”, a încheiat edilul vâlcean. 

Exit mobile version