Criza energetică apasă mai tare ca niciodată, însă prea puțini sunt cei care conștientizează cercul vicios în care ne aflăm nu de ieri de azi, nu de un guvern sau două. Arderile sunt responsabile de încălzirea globală care determină o caniculă tot mai înverșunată de la an la an. Printre efecte am văzut incendii de vegetație în vestul Europei, secarea cursurilor de apă, deficit de energie electrică produsă în hidrocentrale sau centrale nucleare. Iar ca să compensăm această penurie ne întoarcem la arderile în termocentrale de cărbune poluant, care să adauge noi grade în plus la temperatura medie anuală. E de noaptea minții. Cât o să ne mai rabde Pământul?
Problema poluării ar trebui să ne preocupe întâi pe noi, nu pe birocrații de la Bruxelles. Nu ei suferă de boli profesionale, de degradarea aerului, a apei, a solului. De lipsa educației. Dar ce să mai conteze bolile profesionale, calitatea vieții în bazinele miniere, când oricum majoritatea populației de acolo suferă de alcoolism și tabagism. Ei vor doar fonduri ca să-și întrețină viciul. Cum bazinele miniere sunt și bazine electorale, populismul e întotdeauna prezent. Degeaba le spune medicul să se lase. Degeaba ne spune Bruxellesul că e nociv pentru țară și ne dă și bani pentru tranziția la energia verde, regenerabilă. Preferăm să ne furăm singuri căciula. Banii i-am cheltuit, dar surse alternative ioc. Nu s-a făcut nimic din ce s-a promis pentru echilibrarea sistemului energetic național.
Hidrocentrala Tarnița-Lăpușeni, cu acumulare prin pompaj, care produce sau consumă energie în funcție de necesități, zace abandonată. Adăugarea nor capacități mari de stocare în baterii e în stadiul incipient. Tariful diferențiat de consum, pe intervale orare, e în proiect. Cum să ceri populației un consum mai judicios seara, dacă n-o stimulezi, oferindu-i un tarif mai bun la alte ore? Așa am ajuns să fim excedentari în producția de curent pe timpul zilei și deficitari pe timpul nopții. Drept urmare, exportăm ieftin peste Dunăre și importăm scump. Principalul partener comercial în domeniul energiei este Bulgaria. Vecinii noștri nu au investit în capacități mari de producție, în schimb au investit în stocare. Cumpără de la noi curentul produs de fotovoltaice (3000 MW livrați în sistemul național la mijlocul zilei), îl stochează și ni-l vând înapoi noaptea de 5 ori mai scump. E ca și cum un producător de legume-fructe vinde toamna când e supraproducție, de multe ori în pierdere, către un depozit frigorific, iar acesta comercializează marfa iarna, când prețurile sunt sus. Producătorul cu pământul, munca și paguba, iar comerciantul cu profitul. Legile economiei, se știe, nu premiază munca fără cap.
Revenind la problema noastră, energetică, cei care au permis dezvoltarea de parcuri fotovoltaice sau eoliene, doar pentru a încasa subvenția, fără a investi și în capacități de stocare, ar trebui legați la stâlpul infamiei. Au greșit fundamental. Corectarea unei greșeli prin una și mai mare, cum ar fi repornirea termocentralelor, altfel decât în situația de forță majoră, printr-o politică de stat, nu e o soluție. Până la urmă energia verde este viitorul, dacă ne preocupă cumva acest viitor. Uneori am impresia că protejarea mediului e doar un moft de care se cramponează niște activiști rupți de realitate, cum îi vede majoritatea.