În ultimele două zile, membrii echipajelor SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” Vâlcea au fost solicitaţi pentru 13 situaţii de urgenţă. Echipajele au intervenit în localităţile: Alunu, Călimăneşti, Creţeni, Drăgăşani, Livezi, Guşoeni, Rm. Vâlcea, Suteşti, Ştefăneşti şi Zătreni pentru: stări generale de rău; dureri la membre, toracice, abdominale; traumatisme cranio-cerebrale şi toracice; fracturi la membre şi la piramida nazală. După acordarea primului ajutor medical, toţi pacienţii au fost transportaţi la cele mai apropiate unităţi medicale pentru îngrijiri suplimentare.