Site icon Curierul de Vâlcea

Soluţiile pentru OLTCHIM, abia la mijlocul lui aprilie

Rezolvarea situaţiei de la OLTCHIM întârzie, sau cel puţin nu are viteza pe care aşteaptă bieţii angajaţi. Astfel, administratorul judiciar al Oltchim (OLT) va prezenta la jumătatea lunii aprilie un raport privind situaţia companiei, când vor fi stabilite măsurile ce pot fi adoptate în acest caz, conform scrisorii de intenţie convenite de Guvern cu FMI şi obţinute de MEDIAFAX.

Exit mobile version