Recent, conducerea Sindicatului Personalului din Învățământul Preuniversitar „Spiru Haret” Vâlcea, prin președinte Florin Popa, va depune sute de acțiuni în instanță, ca urmare a nerespectării legislației din domeniu privind salarizarea. „Perseverenți în a apăra drepturile salariaților din educație, după ce am epuizat și chiar am obosit solicitând ministerului aplicarea corecta a legislației în domeniul salarizării, ne vedem nevoiți să demarăm o nouă acțiune în instanță. Este vorba de calculul greșit a unor sporuri – dirigenție, gradație de merit, spor de învățământ special, spor de zonă -, acestea fiind plafonate la nivelul decembrie 2016 și nu calculate la nivelul salariului în plată, așa cum prevede Legea nr.153 /2017” declară Florin Popa, președinte SPIP Vâlcea.
Sindicaliștii din învățământ vor face sute de acțiuni în instanță!
