Printre documentele expuse regăsim “Raportul comisarului Dimitrie Zăgănescu” din 30 iulie 1848, “Apelul magistratului oraşului Râmnic pentru înfiinţarea Gărzii Naţionale” de la 18-21 iunie 1848; “Ordinul administraţiei judeţului Vâlcea adresat magistratului oraşului Râmnic prin care se fac cunoscute schimbarile în forma steagurilor revoluţionare” – 21 iulie 1848; “Lista locuitorilor înscrişi în Garda naţională” – 23 iunie 1848; Documentul prin care C. Cherchez, administratorul judeţului Vâlcea dispune ca magistratul oraşului Râmnic să ia măsuri pentru întâmpinarea de către toţi cetăţenii a Generalului Gheorghe Magheru, aşteptat să sosească cu 500 de dorobanţi – 29 iulie 1848; “Proclamaţia de la Islaz”; “Scrisoarea lui Eliade Rădulescu către Generalul Gheorghe Magheru”. În deschiderea manifestării au susţinut comunicări prefectul judeţului Vâlcea, Petre Ungureanu, directorul Direcţiei pentru Cultură, Florin Epure şi profesorul Dumitru Garoafă, arhivist la Serviciul Judeţean Vâlcea al Arhivelor Naţionale.
Expoziţia vernisată joi, 28 iulie a fost organizată de Instituţia Prefectului Vâlcea, Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Vâlcea, Serviciul Judeţean Vâlcea al Arhivelor Naţionale şi Muzeul Judeţean Vâlcea.