Site icon Curierul de Vâlcea

Sezonul handbalistic începe cu un „război total” între Vâlcea și București

Recent, reprezentanții Federației Române de Handbal au anunțat orașul care va găzdui Supercupa României la handbal feminin. Onoarea de a deschide sezonul competițional 2019/2020 a revenit Brașovului. SCM Râmnicu Vâlcea (campioana națională în sezonul 2018/2019) și CSM București (câștigătoarea Cupei României în același sezon) își vor măsura forțele pe 25 august (într-o zi de duminică), în primul derby al orgoliilor dintre cele mai puternice echipe ale momentului din handbalul feminin românesc. În luna august a anului trecut, tot în Supercupa României, SCM Râmnicu Vâlcea a provocat primul „șoc” echipei din Capitală, când i-a «furat» trofeul la care specialiștii în acest sport o dădeau ca mare favorită. Raportul de forțe s-a echilibrat destul de mult în ultimul sezon, SCM Râmnicu Vâlcea demonstrând că a avut puterea pentru a se lupta de la egal la egal cu CSM București, club în detrimentul căruia a câștigat și titlul de campioană!

Exit mobile version