Site icon Curierul de Vâlcea

Septembrie, lună încărcată pentru prefectul Renga

Agenda prefectului județului, Radu Renga, este încărcată în luna septembrie. Reprezentantul Guvernului în teritoriu va face mai multe deplasări în teritoriu, întâlnindu-se cu vâlcenii care au adresat petiții Instituției prefectului. Întâlnirile vor fi ca niște audiențe la care vor participa și specialiștii Prefecturii. Astfel, pe data de 7 septembrie este programat Brezoiul, luând parte și cetățenii din localitățile învecinate. Urmează, pe 14 septembrie, Horezu, apoi, pe 21 septembrie – Drăgășani, iar pe 28 septembrie – Berbești.

Exit mobile version