Dincolo de suferinţele oamenilor, gravitatea acestei situaţii este determinată şi de faptul că majoritatea bolnavilor săraci riscă să sporească numărul persoanelor cu handicap sever, fapt ce atrage după sine creşterea cheltuielilor pentru îndemnizaţii. În aceste cazuri nu există decât soluţia înfiinţării unui compartiment medical specializat pe reumatologie. Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, dr. ing. ION CÎLEA, a analizat această posibilitate şi, împreună cu medici de la Spitalul Judeţean de Urgenţă, a găsit o soluţie care nu presupune decât minime eforturi financiare. „Dispunem de condiţiile necesare pentru un astfel de demers – a declarat preşedintele Ion Cîlea. În pavilionul nr. 2 al Spitalului Judeţean avem spaţiul adecvat care a fost deja modernizat, dar care este nefolosit după mutarea în altă locaţie a Secţiei ORL. Nici asigurarea necesarului de paturi nu ridică probleme, deoarece avem în cadrul secţiei de Medicină Internă 90 de locuri din care se poate face o redistribuire. Cât priveşte acoperirea necesarului de personal specializat, am identificat 3 medici reumatologi, iar asistentele medicale pot fi preluate prin reactivarea celor 10 posturi rămase vacante de anul trecut prin scoaterea lor la concurs. Aşa că cererea pe care am înaintat-o Ministerului Sănătăţii este şi legitimă şi perfect legală, ea încadrându-se în prevederile Ordinului Ministrului nr.471/26 martie 2008 şi în temeiul dispoziţiilor art.174, alin (1-3) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sanitar.”