După Mondialul așa-și-așa și într-o iarnă mai geroasă decât am fost obișnuiți în ultimii ani, handbalul feminin românesc se încinge zdravăn, la focul intrigilor fierbinți și al transferurilor clocotitoare. Totul în pregătirea sezonului viitor din Liga Florilor, probabil și a Campionatului European găzduit și de România. Presa pescuiește ca niciodată în ape învolburate, fără a se mai sinchisi când greșește flagrant. Influensării se așează ipocrit într-o tabără sau alta, pentru a băga tocătoarele în prizele manipulării. Și mai rău, un canal de streaming anunță că va prelua meciurile de la Europeanul feminin din 2026. Îl cunoaștem, face parte din trustul care deține televiziunea transmițătoare în calitate modestă din toate punctele de vedere a Ligii Florilor. TVR-ul cel alintat anual cu zeci de milioane de euro doarme în nesimțire, și-a terminat treaba pe anul ăsta încă din vară, când cu Popovici la Singapore.
În culise, se joacă tare la mesele de negocieri, puse pe te miri unde, iar banii sar din bugete cu frenezie demnă uneori de cauze mai bune. Pare că, măcar la vârf, conturile cluburilor din Liga Florilor nu au de suferit, ba dimpotrivă, proiectele locale pe bani publici nu întâlnesc deloc cumpătarea în aprecierea plusvalorii handbalistelor. Jucătoarele produc iluzii gen „Now you see me”, dar apoi vine partea doua cu „Now you don’t”. Mișcările de trupe sunt considerabile, iar transhumanța se arată a fi noul cuvânt de ordine. De la munte se pleacă la șes în formație ordonată, iar de la Capitală se urcă harta spre locul în care tușe politice converg mai mult ca oriunde cu inflație și cu valoare. Handbalistele care aleg alte cluburi din țară duc în spate responsabilitatea unui retur dificil emoțional, încercând să-și țină psihicul echilibrat față de mârșăviile aruncate către ele pe rețelele sociale sau chiar în căsuța poștală proprie.
Un antrenor acuzat din mai multe direcții de comportament neprincipial față de elevele sale țipă sus și tare că se dorește răul handbalului românesc. Altul își ceartă în public jucătoarea, într-un meci câștigat la vreo 10 goluri distanță. Fata rupe perna în lacrimi, dar, peste o săptămână, își salvează antrenorul de la înfrângere. Încă unul este demis și lasă handbalul pentru a-și antrena supraviețuirea într-un show TV, demonstrând că până acum doar a păcălit banca tehnică. De la fluviu, coachul pleacă după aproape trei ani, acuzând că „suportul clubului și al conducerii nu a mai fost același în ultimele luni”, în vreme ce echipa se întărește considerabil pentru vara care va veni.
Între responsabilii handbalului românesc, niciunul nu-și asumă în vreun fel legea cu 40% jucătoare române pe teren. O tăcere complice între cluburi și Federație acoperă subiectul, în timp ce ghirlande de PR împopoțonează anunțurile despre venirea stranierelor. Un român ales în structurile IHF ne asigură că „va fi imparțial”, lăsând însă în urmă destule îngrijorări legate de arbitrajul autohton. Apropo de arbitraj, FRH anunță „digitalizarea completă a procesului de testare pentru arbitri și observatori federali”, na, ce mai vreți, cârcotașilor, pe parchet mai vedem noi! Președintele FRH argumentează prin reducere la absurd că „ne asigurăm viitorul, organizând turnee finale de Campionate Mondiale și Europene la categorii de vârstă la care nu ne-am calificat”. Pe de altă parte, Federația merge pe contrasens și desființează campionatul feminin de tineret, fără a pune nimic în loc, asta în timp ce Europa va juca anul viitor Final Four la această categorie de vârstă. La naționala mare, ce-a fost acuzabil, din partea Federației, pentru vechiul antrenor, rămâne ok pentru noul antrenor. C-așa e în handbal.
Handbal feminin în România. Pe care-l iubim, totuși, la nesfârșit.
Și, dincolo de statistici, bani sau conducători, adorăm jucătoarele cu pasiuni sportive simultane de copii și adulți, pentru că tânjim mereu la povești nemuritoare cu dragele noastre de pe semicerc.
La mulți ani sănătoși handbalului românesc! Îi doresc înțelepciune, săli pline și un loc cât mai sus la Campionatul European feminin de anul viitor!