În ultima perioadă, echipajele SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” Vâlcea au fost solicitate pentru șase situaţii de urgenţă. Echipajele au intervenit în localităţile: Copăceni, Drăgăşani, Laloşu, Lungeşti şi Voiceşti pentru: un traumatism cranio-cerebral; o plagă tăiată parietal; dureri de membre; traumatisme faciale şi stări generale de rău. După acordarea primului ajutor calificat, toţi pacienţii au fost transportaţi la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti pentru îngrijiri suplimentare.